29 dec. 2021 | 12:55

Are și pandemia părțile ei bune: ne-am dat seama că suntem prea dependenți de China

ACTUALITATE
Are și pandemia părțile ei bune: ne-am dat seama că suntem prea dependenți de China

Pandemia de coronavirus, pe care o traversăm de aproape doi ani, a scos la iveală multe neajunsuri ale blocului comunitar.

Criza sanitară globală a evidențiat, de exemplu, dependența Uniunii Europene față de China. Lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune fără precedent în ultimii ani, iar autoritățile europene nu mai vor să repete această experiență nefericită.

Anul 2022 aduce o schimbare de mentalitate

Așa se face că, la cel mai înalt nivel al blocului comunitar, oficialii discută deja despre o schimbare de mentalitate și una de strategie. De anul viitor, Uniunea Europeană vrea să depună eforturi consistente pentru a-și reduce dependența față de China.

Să ne amintim doar despre cât de multe probleme a pus ( și continuă să pună) criza semiconductorilor. China, principalul furnizor de cipuri, a redus livrările, în contextul pandemiei, când, paradoxal, cererea de pe piață a crescut. Așa s-a ajuns la o presiune uriașă pe lanțurile de aprovizionare la nivel internațional, iar marile industrii europene se confruntă cu mari probleme din cauza acestei penurii.

De asemenea, Uniunea Europeană este îngrijorată că 98% dintre metalele rare de care are nevoie pentru diferite industrii provin din China.

Lucrurile s-ar putea schimba, totuși, la crizele viitoare, dacă planurile Uniunii Europene vor da rezultate.

Noile măsuri luate de familia europeană vor consta într-o „serie de instrumente și măsuri care pot fi activate pentru a asigura securitatea aprovizionării în timpul unei crize”, explică Comisarul pentru Piața Internă Thierry Breton, consultat de Politico.

Sunt vizate, totodată, și „măsuri pe termen mediu și lung pentru a aborda dependențele strategice structurale, a diversifica sursele de aprovizionare și a crește capacitățile industriale ale UE”.

Într-un mesaj de Anul Nou adresat personalului său, comisarul pentru piața internă Thierry Breton a spus că Bruxelles va prezenta noua lege care să aducă Uniunii Europene mai multă independență față de China, în „primăvară”.