Arafat își aduce aminte de bolnavii care nu au coronavirus: ”Nu putem lua toate paturile de ATI”

Arafat își aduce aminte de bolnavii care nu au coronavirus: ”Nu putem lua toate paturile de ATI”

La momentul actual, în România, există aproximativ 4000 de paturi de terapie intensivă. Dintre acestea, aproximativ 1600 sunt dedicate bolnavilor de Covid-19. Raed Arafat a comentat situația.

Raed Arafat este șeful departamentului de Situații de Urgență din România. Din această poziție a atras atenția asupra faptului că autoritățile caută soluții pentru suplimentarea paturilor de ATI pentru bolnavii de coronavirus, dar că scenariile luate în calcul nu implică la niciun nivel defavorizarea bolnavilor de alte afecțiuni. În opinia sa, ”nu pot fi lăsate deoparte celelalte urgențe medicale”.

„Cifrele se schimbă, vorbim de dinamică, dacă acum vă dau o cifră, peste 10 minute e alta. Deci, la Bucureşti astăzi am pierdut 8 paturi pe care noi le-am pus în funcţiune sâmbătă. Au rămas, bineînţeles, cele 20 de la Spitalul „Foişor” şi, bineînţeles, toate paturile, tot ce a fost instalat suplimentar la ‘Universitar’, la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’, la Fundeni, deci peste tot unde s-au instalat.

Cifra exactă, acum, câte sunt libere, nu am cum să v-o spun, dar pot să v-o comunic ulterior dacă sun la Centrul Naţional de Conducere a Intervenţiei, care au exact cifrele, care se schimbă, cum am spus, în dinamică”, a declarat Raed Arafat, luni seară, la Palatul Victoria, întrebat într-o conferinţă de presă câte locuri la ATI pentru bolnavii COVID sunt în prezent în Bucureşti şi câte la nivelul întregi ţării, relatează Agerpres.

În același context, șeful DSU a discutat despre faptul că nu mai există decât ”foarte puține paturi libere” la ATI. „Dacă am avut 1.532 de pacienţi de paturi ATI, deci cel puţin 1.532 de paturi există. Dacă la 1.532 de paturi am avut zero paturi libere înseamnă că ăsta a fost numărul maxim pentru adulţi, atenţie, dacă adăugăm la ele şi cele pentru copii şi cele de obstetrică-ginecologie trecem peste 1.600, numai că noi astea nu le luăm în considerare, şi luăm în considerare numai paturile care sunt de adulţi.

Continuăm, în colaborare, bineînţeles, cu Ministerul Sănătăţii, să găsim soluţii. Şi continuă dânşii şi ştiu că au în continuare legături, videoconferinţe, discuţii ca să găsească soluţii pentru paturile de terapie intensivă, pentru că, să se înţeleagă, dacă numărul total de paturi de terapie intensivă este aproape de 4.000 în ziua de astăzi, să zicem, aproximativ, diferenţa între paturile COVID şi paturile non COVID sunt pentru urgenţele celelalte. Cum am zis la început, nu avem cum să luăm toate paturile de terapie intensivă. De ce? Pentru că în momentul în care le iei pe toate o să avem probleme cu celelalte urgenţe şi vor sta ele în UPU în aşteptarea unui pat de terapie intensivă”, a afirmat Arafat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: