Apple vine cu o nouă schimbare: ce poți face cu un iPhone furat

Apple vine cu o nouă schimbare: ce poți face cu un iPhone furat

Unul dintre giganții tehnologici actuali are mai multe măsuri de securitate implementate. Astfel, Apple vine cu o nouă schimbare în cazul persoanelor ale căror iPhone-uri au fost furate.

Este cunoscut faptul că Apple are mai multe măsuri care sar în ajutorul utilizatorilor ale căror telefoane s-au pierdut sau le-au fost furate. Aceste măsuri încearcă să reducă valoarea pentru cei care încearcă să le revândă. Cu toate acestea, recent a fost raportat faptul că, în Brazilia, hoții de iPhone nu furau telefoanele pentru a le revinde.

Ingeniozitatea hoților s-a dus mai departe, astfel că aceștia accesau aplicațiile bancare de pe telefon, pentru a le fura banii victimelor lor. Așa cum am menționat anterior, gigantul tehnologic pune la dispoziția utilizatorilor săi mai multe instrumente care să îi ajute să blocheze sau să își șteargă dispozitivele de la distanță.

Ce propune această schimbare din partea Apple

Potrivit unui raport al ziarului brazilian, Folha de S.Paulo, Apple dar și Google au declarat autorității de reglementare a protecției consumatorilor din țară că facilitatea accesul la serviciile lor și ștergerea unui smartphone furat. Nici una dintre cele două companii nu au detaliat ce vor face exact pentru a face acest lucru ”mai ușor”.

De fapt, nu este atât de greu să accesezi rețeaua Apple Find My și să raportezi un dispozitiv ca pierdut / furat și să îl blochezi sau să îl ștergi de la distanță. Tot ceea ce au nevoie utilizatorii este accesul la un computer. Poate că Apple s-ar putea gândi să creeze un fel de linie de asistență, astfel încât utilizatorii să poată raporta cel puțin incidentul și să aibă pe cineva de la Apple să le șteargă dispozitivele de la distanță în numele lor. Aceste idei reprezintă doar speculații de moment, însă rămâne de văzut cum va decurge în concret tot acest proces și totodată cum vor răspunde cele două companii la noul fenomen.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: