Apple, luată la rost de Kremlin: motivul amenzii usturătoare din Rusia, ce au greșit americanii

Apple, luată la rost de Kremlin: motivul amenzii usturătoare din Rusia, ce au greșit americanii

Începe să fie din ce în ce mai costisitor pentru Apple să refuze instalarea de aplicații pe iPhone și iPad din afara magazinului virtual propriu, AppStore. Acea fixație tocmai a făcut subiectul unei amenzi în Rusia.

Agenția rusă anti-monopol (FAS) a anunțat marți că a obligat gigantul american Apple la o amendă record de peste 12 milioane de dolari pentru că „a abuzat de poziția sa dominantă”, potrivit AFP. La nivel tehnic, „FAS a amendat Apple cu 12 milioane de dolari”, sau 10 milioane de euro la rata actuală de schimb, pentru că „a abuzat de poziția sa dominantă în distribuția aplicațiilor mobile pe sistemul de operare iOS”, a declarat autoritatea de reglementare într-un comunicat.

Cu alte cuvinte, problema pleacă de la faptul că, din poziția de posesor de iPhone, nu poți instala decât aplicații de la Apple, programe care, indiferent de cine sunt dezvoltate, se reflectă într-un profit între 15 și 30% pentru compania fondată de Steve Jobs.

Decizia de a amenda Apple nu a fost sub nicio formă luată peste noapte. Plângerea din spatele acestei amenzi a fost depusă de compania de securitate cibernetică Kaspersky în 2019. Grupul rus a acuzat Apple că a interzis accesul la o aplicație de control parental Kaspersky atunci când gigantul american urma să lanseze o aplicație similară. „Din punctul nostru de vedere, Apple pare să-și folosească poziția de proprietar al platformei (…) pentru a dicta condițiile și a împiedica alți dezvoltatori să funcționeze pe picior de egalitate cu aceasta”, a spus Kaspersky într-un comunicat, în 2019.

„Nu suntem de acord cu respectarea deciziei Serviciului Federal Antimonopol din Rusia și facem apel la decizia acesteia”, a declarat Apple într-o declarație trimisă AFP, la scurt timp după publicarea deciziei referitoare la amendă. „Suntem mândri că am ajutat sute de mii de dezvoltatori din Rusia, inclusiv Kaspersky, să ajungă la peste 1 miliard de clienți în 175 de țări prin App Store”, se mai arată în același comunicat al gigantului din Cupertino.

Cel mai trist este însă că decizia ar putea fi una tardivă, iar situația tehnică din spate, cel puțin în ceea ce privește creatorul de soluții antivirus, să fi fost remediată. „Am lucrat cu Kaspersky pentru a le aduce aplicația în conformitate cu regulile care au fost puse pentru a proteja copiii. Acum au 13 aplicații în App Store și am procesat sute de actualizări pentru ei”, a mai menționat compania americană.

În documentul de argumentare a amenzii acordată Apple, FAS atrage atenția asupra faptului că gigantul american are ”o discreție nelimitată, ceea ce poate duce la restricționarea concurenței”. În fainl, Autoritatea de reglementare rusă a cerut Apple să renunțe la dreptul de a respinge aplicațiile externe din App Store.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: