Spotify ia fața Apple cu aceste noi abonamente: de ce e o veste extraordinară pentru creatorii de podcast

Spotify ia fața Apple cu aceste noi abonamente: de ce e o veste extraordinară pentru creatorii de podcast

Spotify simte frenezia din jurul conținutului de tip podcast și caută să pluseze în fața Apple.

Marile platforme de streaming simt frenezia din jurul conținutului bazat pe format audio, iar cel de tip podcast e la mare căutare. Spotify are propria secțiune unde găzduiește așa ceva și nu e singura companie. În arenă mai sunt și Apple Podcasts, Google Podcasts și alții.

Acum, compania suedeză caută să ia fața rivalilor americani și vine cu noi abonamente pentru conținutul de tip podcast. Deocamdată, doar în Statele Unite.

Spotify caută să ia fața Apple

Spotify anunță că a lansat în SUA un abonament pentru conținutul de tip podcast și le dă astfel creatorilor de conținut ocazia să-și monetizeze munca. Mișcarea vine la câteva săptămâni după ce Apple a anunțat ceva similar.

Există multă presiune din această zonă și începe să devină tot mai evident faptul că advertiserii se uită mai cu atenție spre acest sector. Noul tip de abonament lansat de Spotify e disponibil prin Anchor, compania deținută de companie. Asta le permite creatorilor de podcast să ofere și conținut disponibil doar pe bază de abonament și pot să-și monetizeze, în acest fel, munca.

Pentru a-i atrage, Spotify promite că nu va reține niciun fel de comision sau taxe în următorii doi ani. Practic, toți banii obținuți din abonamentele vândute se duc la creatorii de podcast-uri, singura taxă fiind cea de procesare a plății. După cei doi ani, adică în 2023, Spotify va percepe un comision de 5%.

Apple, pe de altă parte, percepe 30% în primul an și 15% începând cu anul doi.

Spotify va oferi inițial posibilitatea de abonare doar pentru 12 creatori de podcast, dar în lunile următoare va accepta mai mulți. Compania suedeză insistă de multă vreme pentru acest tip de conținut, după ce a achiziționat mai multe podcast-uri, printre care cele ale lui Joe Rogan, Michelle Obama și Bill Simmons.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: