Anunț important pentru toți românii: plătești facturi la energie electrică? Iată ce trebuie să știi

Anunț important pentru toți românii: plătești facturi la energie electrică? Iată ce trebuie să știi

De la 1 ianuarie a fost promisă liberalizarea pieței de energie electrică. Numai că lucrurile se mișcă un pic mai greu.

Începutul de an i-a făcut pe furnizorii de energie electrică să se bată în oferte care mai de care mai atractive. Se întâmplă în contextul în care, odată cu liberalizarea pieței, clienții își pot alege ce furnizor vor, în funcție, evident, de tarifele cele mai mici. 

Enel vine cu un anunț în acest context.

Va reduce cu până la 3,8 bani/kwh prețul energiei electrice pentru clienții din serviciul universal, până la 30 iunie.

Enel, ofertă de energie electrică pentru clienți

Un ordin ANRE de la început de an le oferă clienților casnici aflați în piața serviciului universal prețuri reduse, valabile până când aceștia aleg o ofertă pe piața concurențială, dar nu mai târziu de sfârșitul lunii iunie 2021, arată Enel.

Astfel, atât în această perioadă, cât și ulterior, clienții vor putea decide dacă optează pentru una dintre ofertele disponibile pe piața liberă sau dacă rămân pe piața serviciului universal.

“Conform prevederilor Ordinului ANRE, reducerea comercială se va aplica prețului pentru serviciul universal, ceea ce înseamnă că, în final, clientul va plăti o factură mai mică, echivalentă prețului la energia activă din oferta concurețială Enel Simplu Anual, valabilă în prezent”, arată compania.

Oferta se adresează celor 800.000 de clienți ai Enel care nu au trecut încă în piața concurențală și presupune un preț al energiei active de 32,9 bani/KWh. Aceste preț va fi aplicat, pentru acești clienți, în locul actualului preț de serviciu universal, până când aceștia aleg o ofertă concurențială sau, dacă nu fac nimic, până la 30 iunie.

Pentru clienții din zona Muntenia Sud, prețul de serviciu universal este de 0,34 lei/kWh, pentru cei din Banat de 0,367 lei/kWh, iar pentru cei din Dobrogea de 0,356 bani/kWh – este vorba strict despre pețul energiei active, la care se adaugă tarifele de transport, distribuție, certificatele verzi, contribuția de cogenerare, acciza și TVA.

Acest preț va fi înlocuit cu cel de 0,329 lei/kWh, ceea ce înseamnă o reducere de 1,1 bani/kWh pentru clienții de serviciu universal din zona Muntenia, de 3,8 bani pentru cei din Banat, și de 2,7 bani pentru cei din Dobrogea. Reducerile variază între 3,5% și 10%, aplicabile doar pentru prețul energiei active, adică undeva la 40% din factură.

“Companiile de furnizare Enel din România sunt liderii pieței concurențiale din țară, în urma unor eforturi de informare și comerciale semnificative din ultimii ani, inclusiv extinderea în toată țara a numărului de magazine Enel la aproximativ 70. Aproape 75% din clienții casnici de energie electrică ai Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt deja pe piața concurențială, mai exact 2,1 milioane din aproximativ 2,9 milioane de consumatori”, se mai arată în comunicatul de presă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: