Anul școlar 2022, schimbat: de ce vor merge copiii mai mult la școală, ce se întâmplă cu vacanța

Anul școlar 2022, schimbat: de ce vor merge copiii mai mult la școală, ce se întâmplă cu vacanța

Românii merg cel mai puțin la școală pe parcursul unul an școlar, iar situația s-ar putea schimba chiar din anul școlar 2022 – 2023, conform declarațiilor ministrului Sorin Cîmpeanu.

Structura anului școlar 2021 – 2022 a fost deja bătută în cuie în urmă cu câteva săptămâni. Am scris și noi despre asta aici. Pe de altă parte, au început deja dezbaterile pe marginea anului școlar 2022 – 2023, iar ministrul Educației are un plan cât se poate de bine definit pe marginea subiectului. În opinia sa, copii trebuie să stea în bănci cu câteva săptămâni în plus.

Deși pare o manifestare de rea voință din partea lui Sorin Cîmpeanu, realitatea este că vorbim, mai degrabă, de o aliniere la valorile europene. În definitiv, România este pe ultimele locuri din Europa la numărul de săptămâni de școală pe parcursul unui an. Oficialul a atras atenția asupra faptului că și-ar fi dorit ca schimbările pe care le are în plan să fi fost introduse din acest an școlar, 2021 – 2022, dar propunerea sa a fost refuzată pentru că este nevoie de ”predictibilitate”.

”Începând din toamna anului 2022, vom face tot posibilul, vom prezenta argumente, în așa fel încât să fie acceptate de profesori, de părinți, de elevi, de decidenți, pentru că avem nevoie de o perioadă mai mare de cursuri. Avem nevoie de timp pentru recuperarea pierderilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu. „Propunerea pe care am făcut-o și pe care am motivat-o – da, din toamna anului 2022, un an școlar mai lung”, a confirmat ministrul. „Cu siguranță vacanța de vară va fi mai scurtă”, a mai spus ministrul, care a refuzat însă să dea niște termene.

„Suntem printre ultimele țări europene din punct de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe perioada crizei sanitare au fost foarte mari, nu numai în România, este drept, ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ca un exemplu concret, Cîmpeanu a atras atenția asupra Germania. Într-un ciclu de învățământ complet, de 12 ani, un elev din Germania învață cu doi ani și jumătate mai mult decât un elev din România.

Citește și: