Angajații dau o lovitură dură companiilor: costurile gesturilor lor sunt din ce în ce mai mari

Angajații dau o lovitură dură companiilor: costurile gesturilor lor sunt din ce în ce mai mari

Potrivit unei analize publicate pe blogul Eset din România, se pare că firmele primesc o lovitură dură, chiar de la angajați. Este vorba despre creșterea costului incidentelor legate de personalul intern.

Mai exact, atrag atenția analiștii, costul incidentelor legate de personalul intern a crescut cu 31% în perioada 2018 – 2020, până la aproape 11,5 milioane de dolari.

Situația este agravată, totuși, și cu ajutorul indirect al companiilor, care nu sunt prevăzătoare și nu iau măsuri care să diminueze acest fenomen. De exemplu, trebuie notat că 43% dintre organizații nici nu au o politică care să le interzică membrilor din personal să plece cu datele de lucru ale companie.

Pandemia a agravat situația

Din nefericire, specialiștii în domeniu susțin că pandemia pe care o traversăm de aproape doi ani de zile a agravat riscurile ce pot apărea, la nivel de securitate organizațională.

Pandemia COVID-19 a creat condițiile perfecte pentru apariția de noi riscuri de securitate din interior. Crizele financiare au dus în trecut la o creștere a numărului de fraude și a activităților nefaste, așadar este rezonabil să presupunem că valul de locuri de muncă pierdute și incertitudinea apărută la începutul anului 2020 au condus în aceeași direcție.

În același timp, companiile nu au fost niciodată mai expuse, prin lanțuri extinse de aprovizionare și parteneriate, precum și prin infrastructura lor de lucru de la distanță și cloud – o mare parte dintre acestea fiind construite rapid ca răspuns la pandemie. Concluzia este că, prin decizii premeditate sau accidental, angajații care demisionează pot ajunge să provoace daune financiare și reputaționale semnificative dacă riscurile nu sunt atenuate corespunzător. Costul incidentelor legate de personalul intern a crescut cu 31% între 2018 și 2020, ajungând la aproape 11,5 milioane de dolari. Acest lucru face ca procesele eficiente de offboarding să fie o parte esențială a oricărei strategii de securitate – dar care este totuși prea des trecută cu vederea”, scriu experții Eset.

Fie că iau aceste informații cu ei pentru a impresiona un nou angajator, fie că le fură sau le șterg ca urmare a unei act de răzbunare, impactul potențial asupra organizației este sever. O încălcare gravă a confidențialității datelor ar putea duce la: cheltuieli de investigare, remediere și curățare a efectelor, cheltuieli judiciare care decurg din acțiunile colective, amenzi de reglementare de tipul GDPR și nu numai, daune de brand și reputație, respectiv avantaje competitiv pierdute.

Citește și: