Acest artist reimaginează opere de artă celebre din trecut ca portrete hiperrealiste

Acest artist reimaginează opere de artă celebre din trecut ca portrete hiperrealiste

Artistul Joongwon Jeong face o încercare hiperrealistă asupra lucrărilor de artă iconice și a persoanelor celebre din trecut. Acest artist a adus o interpretare nouă, de exemplu, atât operei “Dumnezeu” a lui Michelangelo, cât și lui Adam, care a apărut în celebra frescă a Capelei Sixtine.

Cei doi subiecți, reimaginați cu abilitățile magistrale de pictură ale lui Jeong, par că ar putea fi fotografii reale. El pune accent pe detalii precum riduri fine și pete de la soare pe piele, dar și firele de păr prin care ai putea să-ți treci degetele.

Ducându-ne puțin în trecut, Jeong ne oferă un nou mod de a ne gândi la operele de artă pe care le-am văzut de multe ori înainte. Scopul său este să încorporeze și să comunice opiniile sale despre subiectele pe care le descrie.

Acest artist te duce în trecut, dar cu o viziune modernă

„Cred că desenarea imaginilor este un proces de transmitere a viziunii mele către privitor, privind obiectul și exprimându-l în propriul meu limbaj formativ”, explică el. „Chiar și obiectele familiare sunt exprimate în diferite forme, în funcție de emoțiile și gândurile observatorului, de culorile și materialele folosite și de formele liniilor și a mărcilor de pensule”.

Făcând acest lucru, el a dat tradiției artistice a reproducerilor o notă personalizată. „O imagine este doar o replică reprodusă pe un plan bidimensional, dar din acea imagine vedem, simțim, gândim și ne imaginăm din nou obiectul original”.

Jeong învață asemenea tehnici impresionante de pictură pentru a obține asemănări incredibile cu originalele, în clasele sale online, în cadrul proiectului „Class 101”.

Fiecare artist are propriul mod particular de a-și exprima arta. Prin ea transmitem sentimente, idei și povești, exprimând ceea ce suntem și cum vedem lumea din jurul nostru.

Artistul Joongwon Jeong creează astfel portrete hiperrealiste ale operelor de artă iconice și ale oamenilor și personajelor celebre din trecut. Iar pe noi ne determină să ne lăsăm imaginația liberă.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: