A creat Ethereum, iar acum lasă baltă alternativa la Bitcoin: motivul surprinzător

A creat Ethereum, iar acum lasă baltă alternativa la Bitcoin: motivul surprinzător

Când vine vorba de criptomonede, puțini oameni sunt la fel de relevanți în această piață decât Anthony Di Iorio. El a creat Ethereum, o monedă virtuală a cărui valoare actuală gravitează în jurul valorii de 1700 de dolari și este văzută ca o alternativă foarte bună la Bitcoin.

Anthony Di Iorio este cunoscut la nivel global ca fondator al Ethereum. Bărbatul în vârstă de 48 de ani a anunțat însă că se retrage din acest domeniu. Motivul principal are legătură cu siguranța personală, a lui și a familiei sale.

Di Iorio își face griji pentru viața sa încă din 2017, când a angajat o companie de securitate și a început să se deplaseze peste tot cu o echipă de bodyguarzi. În 2021, însă, interesul pentru criptomonede, Bitcoin, Ethereum, Dogecoin și altele este semnificativ mai mare. Implicit, pericolul asupra vieții sale a crescut exponențial.

Ce face fondatorul Ethereum, după ce s-a lăsat de criptomonede

Di Iorio vrea să-și vândă toate criptomonedele pe care le mai are și să rupă orice legătură cu startupurile din această zonă. Își vinde și compania Decentral, sperând să se concentreze mai mult pe proiecte filantropice și inițiative din cu totul alt spectru.

În ceea ce privește averea sa, încă din februarie 2018, Forbes estima că are o valoare în jurul a aproximativ un miliard de dolari. Între timp, valoarea Ethereum s-a dublat și, probabil, la fel și averea fondatorului.

”Are un profil de risc de care nu sunt foarte entuziasmat”, a explicat Di Iorio când a menționat că se lasă de criptomonede. ”Nu mă simt neapărat în siguranță în acest spațiu. Dacă m-aș fi concentrat pe probleme mai mari, cred că aș fi fost mai în siguranță.”, a atras atenția miliardarul. Ca referință, la momentul de față, valoarea totală a Ether gravitează în jurul cifrei de 304 miliarde de dolari și este improbabil să scadă brusc.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: