VIDEO Star Wars: Tales from the Galaxy`s Edge: bătrânul Yoda revine cu vocea originală într-un joc

<span class='highlight-word'>VIDEO</span> Star Wars: Tales from the Galaxy`s Edge: bătrânul Yoda revine cu vocea originală într-un joc

Frank Oz este omul care a dat vocea personajului Yoda din trilogia originală Star Wars. În 2020, va intra din nou în pielea faimosului personaj printr-un joc video.

Star Wars: Tales from the Galaxy`s Edge se anunță a fi un joc de referință pentru fanii seriei, având în vedere talentul din spate. Creat pentru realitate virtuală, noul joc se va lansa pentru Oculus Quest VR pe 19 noiembrie, în aproximativ o lună.

În viitorul joc, vei interpreta rolul unui tehnician specializat pe reparat droizi pe planeta Batuu. Acolo vei întâlni mai multe personaje pe care le-ai văzut în trecut doar în filmele Star Wars. C-3PO va fi interpretat de Anthony Daniel, iar Frank Oz îl va interpeta pe Yoda, iar tu vei interacționa cu amândoi în călătoriile tale pe planetă.

Alegerea planetei Batuu este departe de a fi întâmplătoare. Este același loc în care Disney localizează parcul său de distracții Galaxy`s Edge, un fel Disneyland, dar pentru amatorii de Star Wars.

Se lucrează de mult timp la noul joc video și, din câte se pare, universul fantastic la care vei avea acces este unul destul de laborios. Astfel, vei putea călători foarte mult pe noua planetă, vei interacționa cu locuitorii, dar te vei și lupta folosind blastere.

În cazul în care te gândești că o experiență Star Wars în VR este inutilă fără o sabie luminoasă, light saber, va exista și o astfel de componentă in-game. La un moment dat, vei intra în pielea unui Padawan care ia lecții de la Yoda pentru a-și finisa abilitățile de spadasin futurist.

Ca referință, în ceea ce privește integrarea unui light saber într-o experiență VR, cei de la ILMxLAB au demonstrat deja că știu cum să o facă în seria Vader Immortal, pe care o poți experimenta deja de aproximativ un an. Una peste alta, fani Star Wars au parte de mult divertisment tematic în 2020, chiar dacă nu știm când va apărea viitorul film. 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI