04 sept. 2020 | 10:30

VIDEO După o pauză de câțiva ani, David Blaine, din nou viral: ce cascadorie a făcut iluzionistul

VIDEO ACTUALITATE

Nu mai puțin de 7,6 milioane de vizualizări a înregistrat noua cascadorie a lui David Blaine în mai puțin de 24 de ore. Clipul are aproximativ trei ore.

Este posibil să nu mai fi auzit de mult timp de David Blaine, dar în urmă cu aproximativ un deceniu, iluzionistul era foarte popular la nivel global, datorită actelor de magie pe care le executa pe stradă, în fața oamenilor obișnuiți. Ulterior, a început să fie foarte investit în realizarea unor acte de anduranță extremă.

Cea mai recentă performanță a lui David Blaine a implicat un zbor de câteva ore cu iluzionistul agățat de câteva baloane deasupra deșertului din Arizona, SUA. Inițial, proiectul era să zboare deasupra orașului New York. Din păcate, a fost imposibil să obțină aprobări pentru a pluti deasupra unuia dintre cele mai populate orașe americane.

Din câte se pare, proiectul a fost realizat în colaborare cu YouTube, din acest motiv poartă sigla YouTube Originals pe clip.

Iluzionistul și-a propus să zboare cu mâna prinsă de niște baloane până la o altitudine de 5400 de metri, dar a ajuns până la 7500 de metri. Din acest motiv, a fost nevoit să poarte o mască de oxigen. Pentru acest act temerar, David Blaine s-a antrenat timp de un şi jumătate, perioadă în care a obţinut brevetul de pilot, brevetul de conducător de balon cu aer cald şi un certificat de paraşutist după ce a realizat 500 de sărituri din avion.

Pentru a ateriza, iluzionistul a dat drumul la baloane şi s-a apropiat de sol la o viteză foarte mare, până când a deschis paraşuta la altitudinea de circa 2.000 de metri. Inspirația pentru acest act inconștient i-a venit de la scurt metrajul din 1956 intitulat The Red Baloon, în care un copil zboară deasupra Parisului atârnat de baloane. Scena a fost ulterior reiterată în emoționanta animație Up, a celor de la Pixar.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele