VIDEO Cea mai digitalizată mască de protecție e și cea mai inutilă

VIDEO Cea mai digitalizată mască de protecție e și cea mai inutilă
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
17:22 22.05.2020

Dat fiind contextul era de așteptat ca oamenii să încerce să inoveze masca de protecție. Cel mai nou exemplu e și unul de „așa nu”. Dar conceptul merită un pic de atenție.

Chen the DesignMaker, după cum își spune pe internet, e cel puțin un pasionat de electronică și tehnologie care să facă viața un pic mai bună. Doar că el a eșuat cu masca de protecție pe care a proiectat-o. Ideea lui era simplă.

Chen a vrut să proiecteze o mască de protecție care să se „închidă” automat când trec oameni pe lângă el. Astfel, blocând fluxul de aer, masca ar fi mai eficientă atât față de una clasică, dar și față de una cu standard de filtrare FFP.

Totodată, proiectul lui ar permite purtătorului și să bea sau mănânce fără mari probleme. Asta până când a încercat și a eșuat să facă asta. Soluția, per total, nu-i deloc simplă, elegantă, utilă sau în vreun fel eficientă în lupta cu pandemia de acum sau altele din viitor.

Este însă o încercare lăudabilă de-a încerca să creeze ceva nou. Poate cu senzori mai buni, poate cu alt mecanism de închidere și deschidere și, totodată, cu un sistem mai bun pentru a bea sau mânca, dacă chiar e crucial.

Proiectul mai fezabil decât cel de mai sus

Înainte de pandemie ți-am prezentat un proiect de pe Kickstarter. Era o mască simplă, de tip FFP, cu un grad ridicat de filtrare. Și e o încercare bună. Dar o companie a venit cu o mască utilă din două puncte de vedere.

masca futurista concept (1)

Compania Huami propune două concepte cu care lucrează. Destul de banal denumite X și Y, dar ambele beneficiază de curățarea cu UV și similare ca design. Ambele sunt construite din materiale flexibile și ușoare, dar se pliază cât se poate de bine pe față. Și mai bine decât o mască medicală standard, care nu oferă același grad de filtrare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI