Veste de senzație de la Banca Transilvania: se întâmplă în plină criză și s-a aflat acum

Veste de senzație de la Banca Transilvania: se întâmplă în plină criză și s-a aflat acum

Banca Transilvania are un parcurs excelent în septembrie. Ultimele date arată că, pe 7 septembrie, BT a închis bursa la un preţ de 2,36 lei pe acţiune. Asta înseamnă o capitalizare de 12,3 miliarde de lei.

Astfel, Banca Transilvania (TLV) a ajuns la cel mai ridicat preţ din 6 martie 2020 încoace, după ce în luna august s-a apreciat cu 14,3%, aceasta fiind cea mai bună lună din acest an pentru instituţia de credit. În şedinţa de luni, TLV s-a apreciat cu 2,6% la bursa de la Bucureşti. Pentru comparaţie, indicele principal BET a urcat cu 0,8%, iar acţiunile BRD s-au apreciat cu 1,65%, conform Ziarul Financiar.

Data de înregistrare pentru acţionarii care vor să fie remuneraţi de către Banca Transilvania cu un dividend 0,115 lei pe acţiune din profitul pe 2019, echivalentul unui randament de circa 5% la preţurile curente de tranzacţionare, va fi 5 octombrie 2020.

Ulterior, pe 18 octombrie 2020, banca de la Cluj va avea şi data de înregistrare pentru acţiunile gratuite, respectiv va acorda investitorilor o acţiune gratuită la fiecare 10 acţiuni deţinute, prin majorare de capital.

În septembrie, odată cu promovarea efectivă a bursei româneşti, acţiunile TLV urmează să fie incluse în indicele FTSE Global Equity Index Series (GEIS), ca urmare a reclasificării României la statul de piaţă emergentă. Această includere va aduce o categorie nouă de investitori, vizibilitate dar şi lichiditate, conform experților.

Schimbare de strategie la Banca Transilvania

Banca Transilvania a revăzut strategia şi a reprioritizat anu­mite proiecte în funcție de trendurile care s-au con­turat în contextul pandemiei de Covid-19, după cum menționează Gabriela Nistor, director ad­junct retail banking la Banca Transilvania.

“Contextul ne-a făcut să re­vedem stra­tegia. Am reprio­ritizat, uitându-ne la tren­durile pe care le vedeam. Clienţii ne-au forţat pu­ţin. Banca Transilvania are o bază foarte mare de clienţi şi in­fra­struc­tură soli­dă“, a declarat Gabriela Nistor în cadrul video­conferinţei ZF Bankers Summit 2020, care s-a desfăşurat la jumă­tatea lunii iulie.

Ea a menţionat că au fost vizibile în pia­ţă două trenduri importante. În condi­ţiile pande­miei de Covid-19, oamenii nu au mai ieşit să facă plăţi din cauza distan­ţării sociale şi s-au dus mult în online, tran­zacţiile online du­blându-se faţă de anul trecut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: