Un nou Twilight, aproape gata: Stephenie Meyer, autoarea îndrăgitei serii, a anunțat data de lansare

Un nou Twilight, aproape gata: Stephenie Meyer, autoarea îndrăgitei serii, a anunțat data de lansare

Îndrăgita serie Twilight va avea o continuare care ar trebui să apară în curând. Momentan, vorbim doar de o carte, dar o ecranizare nu este exclusă.

În urmă cu aproximativ un deceniu, seria Twilight a început să facă valuri în cinematografele din întreaga lume, mai ales printre adolescenți. Primul film cu Kristen Stewart și Robert Pattinson a fost lansat în 2008, pelicula care i-a transformat pe cei doi în vedete globale. În teorie, Pattinson mai apăruse în trecut în Harry Potter, dar a avut un rol micuț. The Twilight Saga a continuat în 2009 cu New Moon, Eclipse în 2010 și Breaking Dawn Part 1 în 2011, respectiv 2012 cu Part 2.

De atunci, Stephenie Meyer a mai avut câteva romane, dar nu s-au comparat cu popularitatea seriei Twilight. The Host a fost ecranizat în 2013, în timp ce The Chemist din 2016 a rămas doar la nivel de carte. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că Meyer revine asupra poveștii celor mai populare personaje create de ea.

Noua carte din seria Twilight apare la aproximativ 15 ani după primul roman. Se va intitulat Midnight Sun și ar trebui să ajungă pe rafturile librărilor începând cu 4 august. Nu este clar când se va lansa și varianta în limba română a cărții, dar nu ar trebui să dureze foarte mult de la publicarea ediției în engleză.

În ceea ce privește sursa aceste informații, deși nu a fost confirmată de Stephenie Meyer până la această oră, este puțin probabil să fie eronată. A apărut deja în The Hollywood Reporter, în timp ce data exactă a lansării a fost făcută publică în cadrul matinalului Good Morning America din SUA.

Nu se cunosct multe detalii despre premisa romanului, dar se pare că vom vedea aceeași poveste din perspectiva vampirului Edward Cullen, în timp ce cărțile de acum mai bine de un deceniu ne prezentau perspectiva personajului Bella Swan, muritoarea de care se îndrăgostește Cullen.

Ca referință, cele patru romane apărute până în prezent în seria „Twilight” au fost vândute la nivel mondial în peste 100 de milioane de exemplare. Pe baza lor au fost realizate cinci lungmetraje. Inițial, această carte era programată să se lanseze în 2008, dar Meyer a anulat publicarea ei, după ce o copie a manuscrisului a început să circule pe internet. Imediat după acel episod, autoarea a publicat online o parte dintr-o versiune a cărţii. Nu a fost însă completă, până acum.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI