05 sept. 2019 | 08:47

Kristen Stewart, super erou Marvel: motivul ciudat pentru care nu a primit până acum un rol în MCU

ACTUALITATE
Kristen Stewart, super erou Marvel: motivul ciudat pentru care nu a primit până acum un rol în MCU

Kristen Stewart a devenit o vedetă globală după ce a jucat în seria Twilight, foarte populară printre adolescenți. Ar fi putut să joace și în MCU, dar trebuia să renunțe la ceva.

Kristen Stewart nu duce lipsă de roluri, după ce a jucat rolul principal în Twilight. Dacă arunci o privire pe profilul ei de pe IMDb, s-a implicat în vreo 15 lung metraje și scurt metraje în ultimii cinci ani. O astfel de prezență pe micile și marile ecrane confirmă că ar fi la mare căutare. Cu toate acestea, nu o s-o vezi prea curând într-un film Marvel, iar motivul este cât se poate de simplu.

Într-un interviu recent acordat publicației Harper`s Bazaar din Marea Britanie, Stewart a dezvăluit o serie de particularități interesante despre viața ei. Printre revelațiile majore s-a numărat și motivul pentru care nu o vezi într-un film Marvel și de ce sunt șanse mici ca acest lucru să se schimbe pe viitor.

Conform spuselor lui Stewart, o anumită parte din Hollywood are o problemă majoră cu sexualitatea ei fluidă. După ce a fost cu Robert Pattinson, ea a avut mai multe relații alternante cu femei și bărbați. ”Mi s-a spus pe față, dacă ți-a face o favoare și nu ți-ai mai ține prietena de mână în public, ai putea să iei și tu un film Marvel. Nu vrea însă să lucrez cu oameni de genul ăsta”, a explicat ea pentru Bazaar.

Ca referință, au existat mai multe critici la adresa lipsei de diversitate sexuală în universul cinematografic Marvel. După numeroase presiuni, în Avengers: Endgame vedem primul personaj gay pe ecran, dar acesta spune doar patru propoziții și este interpretat de regizorul filmului, Joe Russo. Afirmațiile lui Stewart nu vor ajuta dezbaterile legate de diversitate din MCU, dar, pe de altă parte, este puțin probabil să afecteze în vreun fel numărul celor care se înghesuiesc în cinematografe la fiecare film Marvel.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele