Sursa coronavirus, confirmată de serviciile de informații americane. Trump contrazice datele

Sursa coronavirus, confirmată de serviciile de informații americane. Trump contrazice datele

De câteva luni, serviciile secrete americane au inițiat o investigație pentru a afla sursa exactă a pandemiei de coronavirus. După publicarea rezultatelor, Donald Trump a spus că are altă părere.

Încă de la începutul pandemiei, Donald Trump a făcut eforturi supraomenești pentru a nu-și asuma la niciun nivel consecințele deciziilor sale legate numărul record de infecții cu coronavirus din SUA. De la o săptămână la alta, a alternat vinovații. A dat vina pe China, după aceea pe Organizația Mondială a Sănătății și, din nou, pe China.

Cel puțin în teorie, ar fi trebui să renunțe la argumentul cu virusul chinezesc, după publicarea unui raport recent al serviciilor de informații americane. Acestea au stabilit fără echivoc faptul că ”nu a fost creat de om sau modificat genetic”, conform AFP. În continuare, serviciile de informații încearcă încă să „determine dacă epidemia a început printr-un contact cu animale infectate sau dacă a fost rezultatul unui accident al laboratorului din Wuhan”, orașul chinez unde a început pandemia, a precizat Direcția de informații (DNI), într-un comunicat.

Este important de reținut că această concluzie a serviciilor americane este departe de a fi revoluționară. Mai degrabă, se aliniază unui consens științific mai vechi. „Serviciile de informații se alătură consensului larg al comunității științifice pentru a conveni că virusul Covid-19 nu a fost creat de om sau modificat genetic”, se arată în comunicatul autorităților americane. „Comunitatea de informații va continua să studieze cu rigoare informațiile care apar pentru a determina dacă epidemia a început printr-un contact cu animale infectate sau dacă ea a fost rezultatul unui accident la laboratorul din Wuhan”, potrivit sursei citate.

Această rară declarație a serviciilor secrete vine la câteva zile după ce Donald Trump a spus că vrea să ceară despăgubiri Beijingului pentru pandemie. Chiar și așa, nu a durat mult până când președintele SUA a redus la zero valoarea investigației efectuate de propriul aparat informațional. În opinia sa, Beijingul este de vină și nimeni nu poate să-l convingă de altceva.

Fără niciun fel de emoție și cu consecințe dezastruoase pentru relația dintre SUA și China, Trumpa a firmat că este convins că acest virus provine din laboratorul de virusologie din Wuhan. Întrebat dacă a văzut dovezi care să îi confere un „grad ridicat de convingere” că virusul provine de la Institutul de Virusologie din Wuhan, preşedintele american a răspuns hotărât: „Da, am văzut”, a spus Trump, refuzând însă să ofere detalii. „Nu vă pot spune asta. Nu am voie să vă spun asta”, a concluzionat șeful de stat, contrar oricăror dovezi existente.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI