Stabilirea pensiei, un vis frumos pentru sute de mii de români: de ce întârzie, conform ministrului

Stabilirea pensiei, un vis frumos pentru sute de mii de români: de ce întârzie, conform ministrului

La ora actuală, sute de mii de români, care au lucrat în afara țării sau s-au stabilit acolo, așteaptă să iasă la pensie. Din păcate, formalitățile și comunicarea dintre țări transformă calcularea pensiei într-un efort titanic, de multe ori, fără rezultat.

Foarte mulți români așteaptă șase luni, un an sau chiar mai mult până să-și vadă prima pensie, după ce au inițiat formalitățile în acest sens și au depus toate actele.

În cea mai tristă situație se află românii emigrați în state din Uniunea Europeană. Mulți dintre ai se confruntă cu probleme adiționale din cauza faptului că nu dețin acte ca să confirme întreaga durată a stagiului de cotizare efectuat în România. Alții nu au acte doveditoare ale studiilor sau dețin acte de stare civilă din care nu reiese CNP-ul.

O parte dintre probleme, dar mai ales câteva soluții, au fost explicate într-o postare pe Facebook de către ministrul Muncii. ”Dreptul la pensie, fie că vorbim de o pensie naţională sau de o pensie internaţională, trebuie să fie stabilit într-un termen rezonabil. (…) La pensia comunitară (internaţională), din punctul meu de vedere, nu ar trebui să dureze mai mult de 3-4 luni. Schimbul de informaţii este, însă, greoi între ţări. (…)

Din păcate, în regulamentele europene nu este prevăzut un termen strict pentru stabilirea dreptului de pensie al unei persoane care a lucrat în mai multe ţări, astfel că ne rămâne să ne punem noi la punct în România cu ce ţine de casele de pensii şi să ne implicăm în urmărirea termenelor de răspuns de la instituţiile omoloage din ţările în care lucrează românii noştri. (…)

Constat că cele mai mari întârzieri sunt în situaţiile în care majoritatea persoanelor plecate în străinătate nu mai deţin documente doveditoare referitor la stagiul de cotizare din România, nu au asupra lor acte privind studiile efectuate, deţin acte de stare civilă din care nu reiese CNP”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Unii români își pun singuri bețe în roate în momentul în care depun cererea de pensionare în altă țară decât cea în care au reședința. „Mari întârzieri apar când persoanele nu au reşedinţa în statul în care prezintă cererea de pensionare. De acolo începe o corespondenţă cu autorităţile din România cu privire la actele-suport în calcularea perioadei de cotizare, documente care nu se află nici în posesia autorităţilor române nici în cea a statelor în care persoana a muncit. Am rugat autorităţile spaniole ca atunci când constată că nu sunt toate actele depuse să contacteze chiar ele cetăţenii români pentru a le solicita.

Am telefonat unor români din Spania pentru a lua direct de la ei câteva informaţii despre obstacolele pe care le întâmpină. (…) I-am rugat să nu aştepte nici dânşii luni întregi fără să verifice stadiul cererii de pensionare, eventual necesitatea completării cererii cu alte documente. Aceste lipsuri îngreunează sau chiar blochează, în anumite situaţii, stabilirea dreptului de pensie”, a adăugat Violeta Alexandru.

În final, efortul ține atât de autoritățile române și cele străine, dar mai ales de oamenii care speră să iasă la pensie. În condiții ideale, cel puțin cei din Spania, pot spera să-și vadă pensia calculată după 6 luni. Important este însă să pună întrebări, să se asigure că totul este în regulă, altfel, riscă să aștepte mult și bine.

„România trebuie să colaboreze îndeaproape cu celelalte state pentru a decide termene concrete pentru soluţionarea dosarelor de pensie comunitară. (…) Iată primele rezultate. Am purtat discuţii concrete pe acest subiect, cu ataşaţii de muncă, cu ambasadorii ţărilor în care avem întârzieri mari (Italia, Spania, de exemplu), cu omologii mei, miniştrii muncii din statele unde există comunităţi mari de români aflaţi în această situaţie. Am stabilit un flux operativ de schimb de informaţii/documente pentru soluţionarea dosarelor, am transmis sesizări tuturor celor implicaţi. (…) Astăzi am avut o discuţie cu ministrul spaniol pe probleme de muncă, dl. Jose Luis Escriva Belmonte.

Obiectivul nostru comun (pentru că ţine de ambele ţări): nu mai mult de 6 luni în soluţionare. Preşedintele CNPP, Daniel Baciu, şi omologul său spaniol, au stabilit măsuri detaliate în cadrul unei discuţii pe care am facilitat-o în cursul acestei săptămâni. Îmi propun ca astfel de demersuri să fac şi cu reprezentanţii altor ţări. Urmează Italia. Voi face schimbările ce se impun pentru ca lucrurile să funcţioneze normal”, a notat Violeta Alexandru.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI