08 aug. 2020 | 12:00

Singurul lucru bun care iese din pandemie: ce se va întâmpla cu pașapoartele

ACTUALITATE
Singurul lucru bun care iese din pandemie: ce se va întâmpla cu pașapoartele

Într-o perioadă în care călătoriile dintr-o țară în alta vin la pachet cu restricții importante, mai ales pentru români, autoritățile străine caută să obțină cât mai multe informații din pașaport.

Până nu demult, pașaportul electronic era opțional în multe colțuri ale Europei. În noul context pandemic, autoritățile apelează mai des la aceste documente și la datele biometrice din spatele lor, pentru a facilita tranzitul turiștilor. Ca să manipuleze cât mai puține acte, acum se pune accent pe scanarea fețelor sau utilizarea amprentelor pentru a identifica persoane fără echivoc în condiții de deplină siguranță.

Conform celor de la Forbes, nu este exclus să vedem un istoric al datelor de sănătate ascuns în pașaport. În acest fel, călătoriile vor deveni mai sigure într-o lume care se va lupta mult și bine cu coronavirus, de acum înainte. Rămâne doar să vedem dacă nu vor fi alimentate și conspirațiile de noile schimbări. din păcate, aceasta este trendul dominant din online.

Pașapoartele tradiționale de hârtie vor fi de domeniul trecutului, fiind percepute ca nesigure, simplu de facilitat și lipsite de informații adiționale. Ca referință, în Nicaragua a fost introdus în 2016 un nou pașaport, cu nu mai puțin de 86 de forme de securitate. Pe lângă amprente, holograme sau coduri de bare, acelea par să fie imposibil de falsificat. În plus, există pașapoarte ale căror fotografii sunt încorporate precum un microcip. Astfel, imaginea cu pricina furnizează diferite informații operatorului de pe aeroport.

Următorul pas în evoluția pașaportului este înlocuirea sa cu date biometrice. Eurostar probează o formă de testare biometrică pe aeroport. Proiectul presupune călătoria dinspre Marea Britanie spre destinații europene fără utilizarea pașaportului. Cu ajutorul unui computer, fața turistului va fi scanată, iar dacă imaginea va corespunde cu dosarul aflat deja în sistem, turistul va putea trece granița fără griji. Respectiva modificare va ajunge în curând și la Paris. Aeroporturile Charles de Gaulle și Orly din Paris speră ca tranziția către autentificarea biometrică să fie funcțională până la finalul anului 2024.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele