Se dau câte 150 de lei de persoană. Condiția pentru a-i primi acum

Se dau câte 150 de lei de persoană. Condiția pentru a-i primi acum

În plină pandemie, politicienii vin cu noi stimulente financiare pentru a ajuta diverse categorii profesionale. Acum, se dau câte 150 de lei sub formă de vouchere.

Pandemia a dat peste multe domenii, așa că decidenții politici s-au văzut nevoiți să vină cu soluții. Pe lângă măsurile ce țin de zona sanitară, precum oprirea răspândirii virusului, e nevoie de stimulente financiare.

Camera Deputaților tocmai ce a adoptat un proiect prin care se prevede că Ministerul Tineretului și Sportului acordă sportivilor români tichete valorice în valoare de 150 de lei lunar. Acestea sunt valabile timp de un an și pot fi utilizate doar pe teritoriul României.

Potrivit proiectului de lege, copii și juniorii legitimați la structurile sportive care practică sportul în mod organizat su considerați sportivi de performanță și pot beneficia lunar de aceste tichete valorice.

În ce condiții se alocă 150 de lei

Proiectul prevede ca acești bani să meargă la tinerii sportivi legitimați la un club sau altul.

”Copiii și juniorii legitimați la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiții sportive naționale și internaționale oficiale sunt considerați sportivi de performanţă și beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă”, se arată în proiectul legislativ.

Potrivit inițiativei, aceste vouchere vor fi acordate în mod nediscriminatoriu de către Ministerul Tineretului și Sportului. Tichetele se dau exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli cu privire la practicarea sportului de performanță.

”Valoarea nominală permisă pentru un tichet de sportiv pe suport de hârtie este de 150 lei pe lună, utilizabilă doar pe teritoriul României la persoanele juridice cu care Ministerul Tineretului și Sportului va avea un acord semnat în acest sens”, se mai arată în propunerea legislativă.

Nu e prima inițiativă de acest gen. Tot în Parlament a fost depus un proiect de lege ce prevede acordare unei sume lunare de 20 de lei pentru fiecare elevi din învățământul preuniversitat. Banii ar urma să fie cheltuiți pe cărți, iar inițiator e liberalul Ovidiu Raețchi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: