05 nov. 2020 | 18:30

Toți părinții de elevi trebuie să afle: se dau bani de la stat. Care sunt condițiile

BANI
Toți părinții de elevi trebuie să afle: se dau bani de la stat. Care sunt condițiile

Guvernul și Parlamentul au tot anunțat soluții adaptate vremurilor de criză pe care le traversăm, pentru a sprijini diverse sectoare ale economiei. Acum, un proiect depus în Parlament prevede diverse beneficii pentru elevii din învățământul preuniversitar.

În câteva luni se împlinește aproape un an de când România se confruntă cu pandemia de coronavius. Prin martie, lucrurile nu păreau atât de rele, dar dezastrul s-a instalat rapid și așa am ajuns la aproape 10.000 de cazuri pe zi. Și e de așteptat ca acest număr să se dubleze în decembrie.

În tot acest timp, decidenții politici au căutat soluții sanitare, dar au venit și cu diverse stimulente financiare pentru diverse categorii profesionale și nu numai. Ultima idee aparține deputatului PNL, Ovidiu Raețchi, care propune ca elevilor să li se acorde lunar câte 20 de lei pentru a-și cumpăra cărți.

E, practic, echivalentul unui pachet de țigări, iar măsura are rolul de a sprijini editurile, în condițiile în care piața este afectată profund din cauza pandemiei.

Ce prevede inițiativa prin care li s-ar da elevilor 20 de lei pe lună

Deși tot mai multe regiuni trec în scenariul roșu, adică școlile se închis și se trece la cursuri online, deputatul PNL vrea să sprijine piața cărții. În opinia lui Ovidiu Raețchi, pandemia de Covid-19 a generat o criză care a afectat profund piața cărții, alături de alte domenii economice, întreruperea activității tuturor magazinelor considerate neesențiale având ca repercusiune închiderea principalului canal de vanzare a cărților, librăriile, și scăderea vânzarilor de carte în România cu peste 80%.

”Industria cărții din România reprezintă un sector fragil al economiei, fiind cea mai slab capitalizată industrie de profil la nivelul Uniunii Europene. Ne aflăm pe ultimul loc în Europa la consumul de carte, iar potrivit Institutului Român pentru Evaluare și Strategie, mai mult de 1 din 5 români nu citesc cărți deloc”, afirmă deputatul.

Deputatul ar vrea un carnet de vouchere cu frecvență lunară, pe care elevii înmatriculați în învățământul preuniversitar să le utilizeze pentru achiziția de carte. Voucherele de lectură vor fi emise pe suport de hârtie, sub formă de carnet sau în formă digitală.

Carnetul cu vouchere este distribuit de către școli până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, prevede proiectul.  Carnetul va conține 12 vouchere de lectură lunare, fiecare cu o valoare fixă de 20 lei. Termenul de valabilitate a vouchemlui de lectura individual lunar este de 4 luni.

Voucherele de lectură vor putea fi utilizate în librării sau orice alte tipuri de unități care comercializează cărți, inclusiv magazinele on-line, dar care vor dispune de ”Certificat pentru primirea voucherului de lectură”, eliberat de către Ministerul Educației la solicitarea operatorilor economici.

Impactul bugetar calculat de inițiator e de aproape 64 milioane euro, o sumă care, în fapt, ar putea pune și mai multă presiune pe bugetul și așa strâmtorat al statului.