Satele din România, ”tehnologizate”: vor avea cinematografe 3D, în loc de străzi sau canalizare

Satele din România, ”tehnologizate”: vor avea cinematografe 3D, în loc de străzi sau canalizare
08:47 24.01.2020

Primarii mai multor sate din România, cu probleme majoră de infrastructură, se vor bucura în următoarea perioadă de cinematografe 3D. Povestea din spatele acestei situații neobișnuite este fascinantă.

”Ar trebui stradă sau canalizare”, a spus un sătean care tocmai a aflat că va primi un cinematograf 3D în localitate pentru se bucura de cele mai noi pelicule de la Hollywood chiar în satul său uitat de lume. Decizia referitoare la localitățile cu drumuri neasfaltate, gaz sau curent a fost luată de Compania Națională de Investiții. Dacă vorbim de pomeni electorale înaintea alegerilor locale, acestea pare a fi în topul celor mai neinspirate.

Nu mai puțin de 38 de săli de cinema vor fi reabilitate, modernizate sau construite în 19 județe din țară. Cele mai spectaculoase sau memorabile vor fi cele aflate la marginea câmpurilor. Acestea din urmă vor fi construite de la zero.

În comuna Balș din județul Iași, locuiesc aproximativ 3000 de locuitori. Majoritatea sunt pensionari cu nevoi foarte importante care, indiferent de stadardele tale de viață, preced construirea unui cinematograf 3D. Chiar și așa, parcă nu ar fi România fără investiții semnificative în lucruri absolut inutile. În Balș, sala de cinema va fi ridicată în mijlocul unui câmp.

În încercarea de a se scuze, pentru că și lui i se pare un pic stupid proiectului, primarul a spus că ideea și cerere de finanțare aparține fostului edil. Din păcate, abia acum au intrat banii în visteria satului. “Avem lucruri mult mai importante de făcut. Nu avem canalizare, drumuri, ne mai trebuie o şcoală, o sală de sport ne-ar fi utilă.”, a explicat Vasile Acatrinei, primarul din comună.

Te-ar bufni râsul dacă situația nu ar fi atât de tristă, când te gândești că femeile pensionare la 70 – 80 de ani vor putea vedea ultimele producții Marvel, după care vor reveni la toaleta lor din curte. “Filmaţi puţin pe strada asta… ar trebui stradă şi canalizare, chiar nu cinema. Alte lucruri sunt prioritare.”, a declarat o localnică din Balș.

Primarul din comuna Trușești, tot din Moldova, este aproape mândru de al său cinematograf 3D care urmează să fie dat în folosință. ”Este un cinematograf 3D şi nu este de la Iaşi şi până la Botoşani aşa ceva”, a afirmat cu entuziasm Petru Grișa Ailenei. Întrebat dacă există vreun drum sătesc sau comunal asfaltat, același primar a răspuns nu.

Vizavi de interesul pentru cinematografe în România, la modul general, Barometrul de Consum Cultural pe 2018 ne oferă o imagine de ansamblu a situației și nu este una foarte roz. Aproximativ 61% dintre românii chestionați nu au mers la cinematograf nici măcar o dată, pe parcursul unui an, foarte aproape de cei care nu au călcat într-un muzeu sau galerie de artă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI