14 oct. 2020 | 16:45

Românii au creat acest joc perfect pentru nostalgia pe care o simți față de anii ‘90

ACTUALITATE
Românii au creat acest joc perfect pentru nostalgia pe care o simți față de anii ‘90

Amber, cel mai mare studio de game development independent din România, lansează oficial jocul rogue-lite first-person shooter, PositronX.  Jocul este creat de Scorpius Games, studio local din București, cu care Amber a fuzionat în martie anul acesta.

PositronX, care până acum s-a aflat în Early Acces, se va lansa oficial pe Steam pe 29 octombrie și va putea fi achiziționat la prețul de 19,99 euro, cu un discount de 10%.

După perioada Early Access, PositronX introduce o mulțime de elemente noi.

PositronX pune accentul pe lupte strategice rapide, mecanici creative ale timpului și spațiului, o grafică detaliată. Dar cel mai interesant este că jucătorii trec la niveluri mereu noi, generate algoritmic.

Un nivel cu totul nou va fi adăugat la momentul lansării, completând cele trei nivelurile existente. Se vor alătura și trei noi personaje: Quart, un asasin tăcut, dar mortal, Neutron un specialist devastator și Graviton – un maestru al timpului.

PositronX

Arsenalul de armament pe care jucătorul îl are la dispoziție este, de asemenea, diversificat și completat cu două noi arme pe care le poate folosi împotriva adversarilor: Core gun și Time gun. Toate noile elemente îi vor ghida jucătorului drumul până la întâlnirea cu provocarea finală – The Machina.

Experiența din joc îți va aminti de Quake și Descent

În PositronX, nivelurile sunt generate algoritmic dintr-o serie de hărți predefinite pentru fiecare gameplay. Acest lucru face ca jucătorii să experimenteze de fiecare dată o hartă nouă, fără a putea anticipa mediul înconjurător, iar adversarii vor fi tot timpul alții.

PozitronX

Totuși, de fiecare dată când jucătorii vor muri, aceștia vor reveni mai puternic în joc, cu o multitudine de implanturi și arme la dispoziție.

Aceste implanturi le vor permite jucătorilor să obțină abilități speciale, de la manipularea timpului și spațiului, la convocarea unor acoliți care să-i ajute, și până la capacitatea de a se micșora sau a crea diversiuni.

Pe lângă faptul că pot naviga pe pereți pentru a-și depăși adversarii, jucătorii pot și încetini, opri sau pot derula timpul înapoi.

De asemenea, pot sări deasupra inamicilor sau folosi telekinezia pentru a opri gloanțele în aer înainte de a le arunca înapoi asupra adversarilor și chiar se pot teleporta prin spații vaste.

Jucătorii pot alege între șapte personaje diferite cu abilități unice, care dețin deja o serie de arme, toate cu posibilitatea de a fi upgradate, pe măsură ce treci de la nivel la nivel.

“Datorită feedback-ului valoros din partea jucătorilor, PositronX a folosit timpul din perioada de Early Access pentru a rafina experiența din joc, devenind un first-person shooter de primă clasă”, a spus echipa Scorpius Games.

“Lansarea PositronX marchează primii pași făcuți de Amber în producția de jocuri video pentru PC și console. Dezvoltăm o echipă care va crea mai multe jocuri pentru aceste platforme în următorii ani”, a precizat Mihai Pohonțu, CEO Amber.

Mecanica din PositronX și estetica retro-industrială reprezintă combinația perfectă dintre gameplay-ul unor jocuri de succes ai anilor ’90, precum Quake 2 și Descent, și un design rogue-lite care invită la o experiență combativă și la care te vei întoarce să te mai joci încă o dată.