Roboții au ajuns să facă legea în bucătărie: de ce sunt ”angajați” de un număr mare de restaurante

Roboții au ajuns să facă legea în bucătărie: de ce sunt ”angajați” de un număr mare de restaurante

Un număr din ce în ce mai mare de roboți au ajuns să facă performanță în bucătării de restaurant deja de câțiva ani, dar adopția lor a sporit semnificativ pe timp de pandemie.

De la o omletă, la pizza sau hamburgeri, roboții au devenit mult mai capabili în bucătăria secolului 21 decât în urmă cu ceva timp. În contextul în care ne facem din ce în ce mai des probleme de igienă, dar și de performanță sau salarii, roboții ar putea deveni noul standard în bucătăriile restaurantelor.

În final, tot mai mulți patroni vor să reducă implicarea oamenilor în procesul de gătit pentru a nu-și pune în pericol fluxul de producție. Roboți facilitează această tranziție și pot fi programaţi să lucreze oricât, chiar şi ture de 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Se adaptează volumelor cerute și depind mai mult de celelalte echipamente sau resurse cu care lucrează, decât de propria capacitate.

„Învață foarte repede, în doar câteva ore, mișcările pe care trebuie să le reproducă și după aceea pot îndeplini cu ușurință sarcina respectivă continuu. Coboții nu obosesc sau nu se plictisesc de sarcini monotone, cum sunt tăierea legumelor sau aranjarea ingredientelor pe pizza la nesfârșit. Aceasta este frumusețea, coboții sunt cu adevărat eficienți și nu se opresc niciodată decât dacă doriți ca ei să se oprească”, a explicat pentru Economica.net, Jacob Pascual-Pape, director de vânzări regional pentru EMEA la Universal Robots.

Ca referință, termenul general acceptat pentru roboții care își petrec ”viața” în bucătărie este cobot, iar Universal Robots a livrat deja numeroase exemplare în restaurantele lumii. Unul dintre cei mai populari roboți implementați la scară largă este PAZZI, expert în realizarea de Pizza. Acesta a fost realizat de alt producător, dar folosește două brațe cobot UR10 și un braț UR5 de la Universal Robots.

PAZZI a fost creat de un start-up din Franța, EKIM, folosind trei roboți colaborativi Universal Robots. PAZZI este capabil să prepare până la 10 pizza simultan din aproape cinci milioane de combinații de rețete. Cercetarea și dezvoltarea pentru PAZZI a început în 2013 și a fost finalizată în 2019. Cobotul a fost implementat într-un restaurant pilot în apropiere de Paris, complet automatizat, care s-a deschis în noiembrie 2019. PAZZI face 80 de pizza pe oră, cu un timp de aproximativ 45 de secunde alocat fiecăreia.

Este important de reținut că bucătarii roboți nu vor înlocui peste noapte toți oamenii din bucătării, dar cererea pentru ei a crescut semnificativ. Cu alte cuvinte, șansele ca o astfel de creație să-ți prepare următoarea ta comandă, mai ales la un fast food sau o pizzerie este mai mare decât ai crede. Singurul detaliu care afectează rata de adopție este prețul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI