05 iun. 2020 | 11:48

Acuzații serioase aduse la adresa Revolut: de ce își concediază pe nedrept angajații

ACTUALITATE
Acuzații serioase aduse la adresa Revolut: de ce își concediază pe nedrept angajații

Conform mai multor actuali și foști angajați ai Revolut, startupul european n-ar fi tocmai corect cu cei care lucrează pentru el.

Angajații au semnalat mai multe nereguli care se întâmplă cadrul companiei. Spun că au fost forțați să-și dea demisia, dar și că au întâmpinat reduceri ale salariilor, ca măsuri de reducere a costurilor adoptate de companie.

Publicația Wired ne arată o poveste concretă a unei angajate din orașul polonez Cracovia. Potrivit acesteia, în cadrul unei videoconferințe săptămânale cu șeful său, a fost pusă să aleagă între două documente. Unul spunea că este concediată pentru performanță slabă, iar altul spunea că își dorește să plece din cadrul companiei, de bună voie, printr-o înțelegere comună. Conform angajatei, nu ar fi putut fi vorba despre performanță slabă: în urmă cu două săptămâni, managerul său o asigurase pe aceasta că face o treabă bună.

De fapt, acesta este cazul unuia dintre cei 50 de angajați Revolut din Polonia și Portugalia care susțin că au fost forțați să-și părăsească locul de muncă din cadrul startupului fintech european.

Foști și actuali angajați spun că personalul a fost constrâns să accepte rezilierea contractelor de muncă, chiar dacă compania nu avea motive legale pentru a-i concedia. Potrivit unora, acest lucru s-ar fi întâmplat după ce compania i-a presat să accepte o schemă voluntară: astfel, personalului i s-a cerut să sacrifice o parte din salariu și ar fi primit în schimb acțiuni în companie.

În Portugalia, compania le-a cerut angajaților să semneze rapid acorduri de reziliere, fără a-i informa că nu au obligația legală de a face acest lucru.

„La fel ca pe alte companii, Covid19 ne-a pus în situația de a reduce costurile la nivel de companie și, în ultimă instanță, să desființăm 62 de poziții la nivel global, reprezentând mai puțin de 3% din numărul total al angajaților. Revolut lucrează pentru a crea o cultură pozitivă, cu o echipă motivată să obțină cele mai bune rezultate pentru clienții noștri. Facem tot ceea ce ține de noi ca procesul de separare să fie cât mai puțin dureros, indiferent dacă oamenii din echipă pleacă din motive ce țin de performanță sau ca urmare a desființării pozițiilor. Indiferent de situație, respectăm în totalitate reglementările legale în vigoare la nivel local cu privire la legislația muncii”, a declarat compania pentru PLAYTECH.

Ce se întâmplă cu angajații Revolut

De altfel, biroul din Polonia este cel mai important din operațiunile companiei. Are cei mai mulți angajați dintre toate birourile pe care compania le are în Europa, chiar mai mulți decât în Londra, orașul din „țara-mamă” a startupului.

Pentru a deservi clienții în mai multe limbi diferite, Revolut angajează aici oameni din întreaga lume și le acordă permis de rezidență. Înainte ca personalul să înceapă să lucreze de acasă, după izbucnirea pandemiei, la biroul din Cracovia puteai întâlni persoane din țări diverse (Italia, Chile, India, etc.) care erau plătiți cu salarii medii nete cuprinse între 3.500 și 4.000 de zloti pe lună (echivalentul a aproximativ 3.813 și 4300 de lei pe lună).

Acum, unii dintre angajații care ar fi fost forțați să plece din companie, sunt blocați într-o țară străină fără un loc de muncă sau o asigurare de sănătate, în mijlocul unei pandemii. Guvernul polonez a extins permisele de ședere până la încheierea „perioadei de urgență”. Totuși, persoanele din afara Uniunii Europene riscă să își piardă vizele odată ce această prevedere specială se va încheia.

Toate aceste măsuri vin în urma unui anunț Revolut, prin care spunea că urmează să ia măsuri de reducere a costurillor.

Acuzații din trecut

Nu este prima dată când angajații startupului european se plâng de condițiile de lucru. De fapt, unii susțin că rapida creștere a companiei este o consecință a exploatării celor care lucrează pentru ea.

Anul trecut, au ieșit la iveală informații despre metodele pe care compania le folosea pentru a selecta candidații care aplicau pentru un job. Compania supunea candidații unui test: trebuia să aducă cât mai mulți clienți care ar fi urmat să-i folosească serviciile. Aplicanții erau instruiți să recruteze cel puțin 200 de clienți care să depună câte zece euro în aplicație pentru a avea șanse să treacă în etapa următoare. Erau sfătuiți să trimită codurile promoționale către prietenii lor, să le posteze pe social media sau să lipească afișe în campusurile universităților.

Totuși, descrierea sarcinii nu menționa că atingerea țintei ar garanta aplicantului că e calificat pentru job. Astfel, niciun candidat nu a fost plătit pentru clienții pe care i-a adus companiei, potrivit unui fost manager.

De asemenea, mai mulți angajați spun că Revolut este obsedată de target-uri. Managerii ar fi cerut angajaților să lucreze ore în plus, fără să fie plătiți. Declarațiile mai multor foști angajați susțin că bullying-ul era o practică extrem de comună la locul de muncă. Mai mult, angajații erau nevoiți să lucreze deseori peste program și chiar în weekend pentru a atinge target-urile și mulțumi superiorii.