Rețelele 5G, din nou motiv de dispută: Guvernul nemulțumește pe toată lumea cu acest proiect

Rețelele 5G, din nou motiv de dispută: Guvernul nemulțumește pe toată lumea cu acest proiect

Internetul e plin de conspirații legate de 5G și evident că România (o parte din ea) nu avea cum să nu se alinieze cu acest trend. Acum, Guvernul a reușit din nou să încingă spiritele, iar discuția nici măcar n-are legătură cu ce e esențial.

Noua tehnologie 5G a creat mare isterie în România, iar pandemia n-a făcut decât să amplifice vocile celor care cred în conspirații. Între timp, de la nivel oficial nu vin lămuriri, iar mult așteptata licitație de la ANCOM întârzie, deși trebuie să fie gata anul trecut.

În tot acest timp, Guvernul reușește din nou să pună toată lumea pe jar din cauza unui proiect controversat. Sunt prevederi care, dacă ar intra în vigoare, ar permite operatorilor telecom să folosească gratuit mobilierul stradal public, dar și cel care aparține privaților pentru instalarea de rețele. Cum era de așteptat, proiectul a stârnit dezbateri aprinse, după cum remarcă Hotnews.

5G, motiv de dispută din cauza proiectului Guvernului

În forma supusă dezbaterii publice, operatorii de comunicații vor putea folosi gratuit mobilierul stradal din orașe, precum stâlpii de iluminat public, semnele de circulație, semafoarele, panourile și stațiile de autobuz, de tramvai, metrou ori a altor mijloace de transport în comun, pentru instalarea și operarea antenelor radio.

În cazul blocurilor, spre exemplu, nu va mai fi nevoie de acordul adunării generale a proprietarilor ori a vreunui proprietar, ci doar de o decizie a președintelui asociației de proprietari. Este un proiect care seamănă cu cel al Guvernului Dăncilă, care ar fi vrut să treacă așa ceva prin OUG, tocmai pentru grăbirea procesului de adopție a 5G. La vremea respectivă, proiectul a fost retras tot din cauza criticilor.

Guvernul Orban invocă acum cerințele unei Directive UE, privind implementarea Codului Comunicațiilor, iar inițiativa e denumită”Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice”.

De ce e nemulțumită societatea civilă

Contestatarii susțin că proiectul are prevederi care încalcă dreptul la proprietatea privată, la asociere și la accesul la justiție. Mai mult, Avocatul Poporului, prin vocea unui reprezentant prezent la discuții, a afirmat că „anumite prevederi ar fi anticonstituționale, încălcându-se unele drepturi din sfera dreptului de proprietate, a dreptului de asociere și a accesului la justiție.

„Se încalcă astfel, așa cum am constatat, atât articolul 44 din Constituție care garantează dreptul de proprietate, cât și articolul 53 din Constituție privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, restrângere care nu se poate face pe o perioadă extinsă, ci doar pe o perioadă determinată de timp. Mai mult, observăm că proiectul legislativ conține prevederi referitoare la proprietățile aflate în procesul de retrocedare, ceea ce reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al beneficiarilor acestui proces. Dorim să menționăm faptul că proiectul nu prevede modul de soluționare a conflictelor în materia reglementată, punând sub semnul incertitudinii accesul liber la justiție prevăzut de Legea fundamentală.”, a declarat reprezentanta Avocatului Poporului.

 

Un alt aspect contestat se referă la instalarea rețelisticii 5G în păduri ori arii protejate.

Deocamdată, operatorii telecom sunt rezervați pe acest subiect. Deși proiectul le-ar avantaja business-ul, preferă să nu facă zgomot prea mult, tocmai pentru a nu inflama și mai tare spiritele.

Cum ar trebui tranșată problema

Dincolo de conspirațiile care circulă pe internet, specialiștii insistă că tehnologia 5G este esențială pentru dezvoltare. Multe business-uri vor profita la maximum de viteze mai mari la internet, de o conectivitate superioară celei existente. S-a demonstrat în repetate rânduri că tehnologia nu face rău, așa cum susțin negaționiștii pandemiei sau cei care contestă marile corporații care ar vrea să conducă lumea.

În tot acest dialog al surzilor, însă, ar trebui să intervină oficialii și să comunice coerent avantajele. Mai mult, deciziile ar trebui să fie transparente și luate după consultarea cu toate părțile implicate, astfel încât adevărul să nu mai piară sugrumat de zgomot de fond.

ANCOM trebuie să organizeze licitația cât mai repede, pentru că asta înseamnă la buget.

Deja marii operatori au început să acopere zone cât mai mari cu tehnologia 5G și e clar că spre acolo e viitorul. Guvernul ar trebui să știe acest lucru, să se alinieze trendului și să aibă în obiectiv doar dezvoltarea durabilă.

Altfel, e doar zgomot, iar oficialii dau impresia că lansează intenționat fumigene tocmai pentru a-și justifica un eventual eșec în sprijinirea implementării tehnologiei la scară largă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI