Dronele cu 5G care ne-ar putea conecta la internet direct din stratosferă

Dronele cu 5G care ne-ar putea conecta la internet direct din stratosferă

Două firme britanice au anunțat planuri de transmitere a semnalelor 5G către public prin intermediul dronelor – care rămân în spațiu timp de nouă zile la rând.

Vor să folosească aeronave echipate cu antene, alimentate cu hidrogen, pentru a oferi conectivitate de mare viteză în zone largi. Stratospheric Platforms și Cambridge Consultants spun că ar putea acoperi toată Marea Britanie cu aproximativ 60 de drone. Cu toate acestea, economic nu e atât de simplu pe cât pare.

Companiile din Cambridge declară că vor rula serviciul în parteneriat cu operatorii de telefonie mobilă existenți. Acestea sunt deja susținute de Deutsche Telekom, care speră să testeze tehnologia în sudul Germaniei rurale în 2024.

Ce s-a făcut până acum?

Cambridge Consultants au proiectat antena aeronavei Stratospheric Platforms, care este proiectată să zboare la o altitudine de 20.000 de metri. Ei spun că au testat cu succes transmiterea unui semnal de lățime de bandă mai mică de la un avion.

Dar până acum, drona necesară este încă în dezvoltare și ar trebui testată cu o celulă de combustibil cu hidrogen fără emisii și o antenă 5G la bord.

Google, cu Proiectul Loon, derulează un proiect similar pentru a aduce banda largă fără fir în locuri îndepărtate folosind baloane de mare altitudine alimentate cu energie solară.

Însă directorul executiv al Stratospheric Platforms spune că utilizarea combustibilului cu hidrogen este o soluție superioară. “Aceasta este o sursă de energie cu densitate foarte mare, care ne permite să producem o cantitate uriașă de energie pentru perioade lungi de timp”, explică Richard Deakin.

El adaugă că fiecare dronă ar acoperi o suprafață de 140 km în diametru. Și utilizatorii ar obține viteze de descărcare de aproximativ 100 Mbps – permițându-le să descarce un film tipic de patru gigaocteți în mai puțin de șase minute.

Dar observatorii din industrie spun că problemele de siguranță trebuie rezolvate. “Cerul este foarte puternic reglementat”, spune John Delaney de la firma de cercetare IDC. “Obținerea unei rețele de drone care zboară constant în stratosferă în termen de trei sau patru ani ar fi dificilă”.

Expedierea semnalelor 5G

Până în 2024, operatorii de telefonie mobilă din Marea Britanie ar fi trebuit să construiască o mare parte din rețelele lor 5G.

“Nu este realist să ne așteptăm ca infrastructura existentă să fie deplasată de o rețea de drone”, comentează Ben Wood de la CCS Insight.

Astfel de drone ar putea fi utile în zone greu accesibile, de exemplu “pe întinderi mari de apă, cum ar fi în cazul transportului maritim”.

Deocamdată, cea mai mare provocare ar putea fi finanțarea.

În ciuda implicării Deutsche Telekom, cele două firme britanice au nevoie de mai mulți bani pentru a oferi conectivitate din stratosferă în termen de patru ani – și asta pare just, având în vedere că vorbim totuși de trimiterea în spațiu a unor drone care să ne alimenteze pe noi cu viteze mari de internet.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: