02 sept. 2020 | 17:45

Probleme la Mercedes: mii de mașini din România, rechemate în service

ACTUALITATE
Probleme la Mercedes: mii de mașini din România, rechemate în service

Mercedes a descoperit probleme la unele dintre modelele sale și a demarat o amplă campanie de rechemare în service. Dintre acestea, sunt mii de mașini vândute și-n România.

Mercedes a demarat o amplă campanie de rechemare în service din cauza unor probleme descoperite la unele dintre modelele sale. E vorba de modele premium ca E Class, E Class Coupe și CLS. Producătorul susține că pot apărea probleme la instalația electrică, iar riscurile pot include și un incendiu la bord.

Mii de astfel de modele se găsesc și pe străzile din România

Rechemare în service la Mercedes

Potrivit datelor pe care le are constructorul german, în România s-ar fi vândut aproximativ 2.000 de modele care ar putea avea probleme. Potrivit notificării transmise de importatorul Mercedes Benz România, este vorba despre un risc potențial de incendiu cauzat de cablurile electrice.

„În urma unor procese electro-chimice, s-ar putea forma conexiuni conductoare în interiorul tronsonului de cabluri electrice din compartimentul motorului, din cauza pătrunderii de apă sau datorită creării condensului” – se arată în mesajul trimis clienților.

Există, în acest context, riscul unui scurt circuit, transmite importatorul.

„Acest lucru ar putea permite un flux de curent electric nedorit, ceea ce ar avea ca efect apariția unor temperaturi ridicate. În acest caz, materialul din plastic al tronsonului de cabluri ar putea fi supus unei suprasolicitări de natură termică. În acest context, nu ar putea fi exclus complet riscul de izbucnire a unui incendiu”, mai explică specialiștii Mercedes-Benz.

Acțiunea vizează în România 1817 autovehicule, respectiv W213 (E Class), C238 (E Class Coupe) și C257 (CLS), iar operațiunile care se efectuează în service cuprind o înlocuire a tronsonului de cablu și instalarea unui nou cablu în compartimentul motorului. În total, mașina ar uram să stea în service aproximativ o oră.

Campania din România se subscrie unei campanii la nivel global, care înseamnă rechemări în service pentru aproape 300.000 de autovehicule, din care o treime, peste 100.000 se află în Germania. Mașinile aparțin generației actuale, existente pe piață, având dată de fabricare între 2015 și 2019.