Peste 100 de sarcofage în stare impecabilă, găsite în Egipt: nu credea nimeni că mai e posibil

Peste 100 de sarcofage în stare impecabilă, găsite în Egipt: nu credea nimeni că mai e posibil

În urmă cu doar câteva zile, arheologii egipteni au făcut una dintre cele mai spectaculoase descoperiri din ultimii ani. Peste 100 de sarcofage intacte au fost identificate la sud de Cairo.

La aproximativ 100 de ani după descoperirea mormântului lui Tutankhamun, Egiptul continuă să fie o mină de aur pentru arheologi. Chiar și după ce hoții de morminte au săpat regiuni importante din deșert, în 2020, continuă să iasă la iveală descoperiri de o anvergură impresionantă.

Peste 100 de sarcofage datând de mai bine de 2.500 de ani, pictate în culori excepțional de bine conservate, au fost descoperite recent în Egipt. Este vorba, potrivit specialiștilor, despre cea mai importantă descoperire de acest gen a anului, conform AFP.

Toate sicriile găsite în acest lot au fost realizate din lemn și, la momentul descoperirii, au fost sigilate. Câteva dintre ele au fost deschise în fața publicului și a presei. Una dintre mumiile expuse celor prezenți la conferința de presă din Maroc era înfășurată într-un giulgiu împodobit cu hieroglife viu colorate și s-a păstrat perfect.

Conform estimărilor inițiale, toate au aparținut unor înalți demnitari din perioada târzie a Egiptului antic și perioada ptolomeică.

sarcofage egipt 2020

Unul dintre motivele pentru care au rămas ascunse pentru atât de mult timp a ținut de modul în care au fost îngropate. Acestea au fost scufundate în trei puțuri funerare, cu o adâncime de aproximativ 12 metri, în necropola Saqqara, la sud de Cairo.

Ca referință, locul mai multor piramide, Saqqara găzduiește mai multe mânăstiri antice și cimitire pentru animale. Se întinde pe o suprafață foarte mare și, conform arheologilor, a ținut de vechea capitală egipteană Memphis. Printre altele, această regiune reprezintă un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

„Saqqara nu și-a dezvăluit încă misterele. Este în continuare o comoară…”, a spus ministrul Antichităților și Turismului, Khaled al-Anani, în cadrul evenimentului. „Săpăturile sunt încă în desfășurare. De cele mai multe ori, când dezgropăm un sarcofag, găsim dedesubt încă unul…”. Au fost descoperite de asemenea mai mult de 40 de statui ale zeităților antice, și câteva măști funerare, a adăugat oficialul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI