Patru curcubeie care au făcut istorie: cât de rar e fenomenul și care este explicația

Patru curcubeie care au făcut istorie: cât de rar e fenomenul și care este explicația

Ai mai auzit probabil în trecut formularea cea mai bună cameră este cea pe care o ai cu tine, iar aceste patru curcubeie ilustrează perfect conceptul.

Nu se întâmplă des, aproape niciodată, să vezi două curcubeie pe cer în același timp. Gândește-te ce senzații te-ar încerca dacă ai vedea patru. Asta a pățit Amanda Curtis în urmă cu câțiva ani, când a făcut postarea de mai jos pe Twitter. Făcea naveta din Long Island, New York când, înainte să se urce în trenul de la 6:30 dimineața a imortalizat acest cadru.

În mod previzibil, mulți au fost de părere că imaginea este realizată în Photoshop sau măcar a suferit modificări în aplicația Adobe. Mai mulți cercetători au confirmat însă că fenomenul este cât se poate de natural și are o explicație logică. Asta nu îl face însă cu nimic mai puțin special.

Amanda este designer de modă, iar când a văzut pentru prima dată imaginea s-a gândit că reprezintă un mod interesant pentru a impulsiona creativitatea colegilor de muncă. ”Toată lumea din gară se uita la curcubeu într-o singură direcție, dar m-am întors în partea cealaltă și am văzut că sunt patru arcuri. Am făcut repede o fotografie înainte să mă urc în tren. Abia am avut timp să procesez ceea ce am văzut.”, își amintește Amanda.

În ceea ce privește partea tehnică din spatele fenomenului, un curcubeu se formează când lumina soarelui este reflectată în picături de apă suspendate în aer. Pentru a vedea mai multe curcubeie, lumina aceleași fascicule luminoase sunt reflectate a doua sau a treia oară. Cu alte cuvinte, în cadru sunt de fapt două curcubeie, o imagine rară în sine, care au fost dublate.

Fenomenul a fost confirmat de mai mulți meteorologi și tot ei au atras atenția asupra faptului că este posibil să existe pe cer trei sau patru curcubeie distincte în același timp, din punct de vedere științific, nu dublate. Din păcate, nu a existat nicio consemnare a acestui fenomen posibil în ultimii 250 de ani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI