Opinia BOR, despre măștile de protecție: ”interese enorme pe niște cârpe, numite măști”

Opinia BOR, despre măștile de protecție: ”interese enorme pe niște cârpe, numite măști”

IPS Teodosie a făcut mai multe afirmații controversate în ultimele luni. După cea mai recentă manifestare ieșită din comun, purtătorul de cuvânt al arhiepiscopiei Tomisului a ieșit să-i ia apărarea cu o viziune deformată asupra măștilor de protecție.

IPS Teodosie are o fixație legată de prezența oamenilor la pelerinaje în pandemie și a declarat un adevărat război guvernării Orban după ce astfel de manifestări au fost percepute ca posibile focare de coronavirus, de către autorități.

În acest context, Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat care este opinia sa despre faptul că unii dintre cei care merg la pelerinaj s-ar putea îmbolnăvii cu Covid-19 și, implicit, ar putea să-și piardă viața. Cu o seninătate absolut șocantă, oficialul BOR a spus că aceia ”pleacă la Dumnezeu”.

„Nu, cine vine la această sărbătoare, iar acolo este momentul să plece din viaţa aceasta, el pleacă la Dumnezeu. Dar a venit la sărbătoare. A venit însetat cu sufletul după Dumnezeu. Noi nu îi chemăm cu forţa, îi invităm.”, a spus Teodosie când a fost întrebat dacă o singură viață omenească pierdută nu ar fi un preț prea mare pentru a ține un pelerinaj.

În mod previzibil, unul dintre cei mai vocali lideri ai Bisericii Ortodoxe Române a fost aspru criticat vizavi de lipsa de respect pentru viței omenești. În apărarea lui a venit preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

„Nu-l scoateți vinovat pe IPS Teodosie, pentru că niște cinici v-au dat cârpe de doi lei, de s-au umplut spitalele. Au apărut retorii care se agită irațional că „ce alegi, Peștera sau ATI?” și că IPS Teodosie incită la nerespectarea legii. Le atrag atenția că-s orbi și surzi. Credincioșii au fost purtați prin frig, ploaie, soare, după hatârul guvernanților, că vezi Doamne, e pericol la Biserică. Asta în vreme ce n-au fost probleme cu înghesuiala de prin metrou, mall-uri sau alte temple ale comerțului”, a scris preotul pe Facebook.

Încercând să continue retorica agresivă la adresa Guvernului României, Tănăsescu s-a aruncat și la niște comparații nepotrivite. În aceeași postare, el spune că „nimeni nu răspunde că 90% (mai nou) din măștile puse <<spre protecție>> au fost niște cârpe” și că „a trecut virusul prin ele ca deciziile guvernanților prin birouri, fără nici o opreliște”.

Citește și: