Noua Dacia Sandero, dezvăluită: se lansează curând și va avea această opțiune surpriză

Noua Dacia Sandero, dezvăluită: se lansează curând și va avea această opțiune surpriză

Dacia Sandero e posibil cel mai așteptat model de la producătorul autohton. Am văzut poze „spion” cu ea, am văzut zvonuri, acum e timpul ca ea să ajungă și pe străzi.

Odată cu noul Sandero, Dacia intră într-o eră nouă. Renunță la platforma pe care Renault a lansat-o în 1998 și trece la CMF-B, adică cea utilizată deja pe versiunea Clio. Asta înseamnă că vom vedea, în sfârșit, și mașini hibrid vândute sub marca Dacia.

Dacă ești curios când se lansează noul Sandero, ei bine, avem o dată neoficială. Publicația Motors Actu notează că pe 7 septembrie va fi marele moment. Mașina ar ajunge în anumite țări, la vânzare, până la finalul anului. Deocamdată, nu e clar dacă și România va fi pe listă, dar dat fiind că Dacia n-a mai avut niciun model nou de ceva ani, e posibil să încerce să acopere cât mai mult în primă fază.

De ce Dacia Sandero e atât de importantă pentru producător?

Dacia Sandero lansare

Dacia Sandero 2020 lansare

Chiar dacă Sandero nu s-a bucurat de cine știe ce succes la noi, în Europa e constant în top 5 sau top 10 vânzări. Și asta pe lângă branduri mai mari. Prețul a ajutat-o constant.

Dacia Sandero 2020 înseamnă un pas semnificativ înainte datorită platformei CMF-B care va aduce Dacia mai aproape de alți producători prin capacitatea de-a livra și modele hibride sau electrice. Și asta independent de Spring, care va fi lansată în 2021.

Platforma CMF-B e utilizată de alianța Renault – Nissan pe modele ca Juke, Clip sau Captur. Tehnologia hibrid e cunoscută drept E-Tech. Puterea maximă dezvoltată ar putea ajunge la 140 CP.

Cât ar costa Sandero? Prețul ar trebui să fie, în continuare, mic. Astfel, estimarea francezilor e că va porni de la circa 9.000 de euro. Nu te aștepta la cine știe ce opțiuni.

Vestea mai bună ar fi și că Sandero ar prelua de la Duster motorul TCe 100 cu o putere de 100 CP. Și cu siguranță vom vedea și-o versiune Stepway în 2021. Publicația mai sus citată menționează și un sistem multimedia cu ecran de 7 inci, eventual cel de pe Duster.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: