Modelele Dacia care domină Europa: cum arată topul celor mai vândute mașini

Modelele Dacia care domină Europa: cum arată topul celor mai vândute mașini
11:20 26.07.2019

Topul celor mai vândute mașini din Europa arată o creștere semnificativă pentru Dacia. Marca românească, fie vândută sub marca noastră, fie sub cea a Renault, a început să fie tot mai vizibilă în străinătate. Acest lucru se resimte și în aportul pe care-l aduce economiei României. Compania a ajuns să aibă două modele în primele zece cele mai vândute autoturisme.

Probabil că este o surpriză pentru românii care s-au săturat de mașinile românești și care subestimează marca. În viitor, românii vor fi cei care vor dori doar mărci din afară și vor fi străinii cei care ne vor mai cumpăra automobilele fabricate la Mioveni. Nu cred, însă, că se va întâmpla asta.

În iunie s-a întâmplat ca Dacia să fie una dintre puținele companii auto mainstream care au înregistrat o creștere puternică. Asta într-un context nu prea favorabil pentru industria auto din Europa, care a cunoscut mai degrabă o scădere.

Dacia, în primele zece locuri din topul celor mai vândute mașini în Europa

 Topul celor mai vândute mașini, în Europa. Care sunt modelele Dacia din primele 10 locuri

Încep să se simtă efectele primelor măsuri luate de autoritățile din unele state membre UE cu privire la combaterea poluării. Dar trebuie luate în calcul și concurența pe care o fac mărcile mai ieftine și preferințele clienților, care au fost și vor fi mereu în schimbare. Dinamica pieței auto din Europa, din iunie 2019 a fost prezentată de JATO, companie de analiză în domeniul auto.

În mod surprinzător, Dacia a fost din nou printre primele zece poziții din top și nu cu unul, ci cu două modele de autoturisme. Cel mai vândut autoturism românesc a fost Sandero, cu 23.150 de unități înmatriculate și o creștere de 4,5%.

Al doilea cel mai dorit automobil românesc a fost Duster, cu 21.663 de unități înmatriculate și o creștere de 10,8%. Așadar, în ciuda faptului că au fost înmatriculate mai multe modele Sandero, tot Duster a fost cel care a înregistrat o creștere mai mare, care trebuie raportată la segmentul din care face parte.

Au scăzut vânzările de SUV și diesel, dar au crescut cele de mașini electrice

Topul celor mai vândute mașini, în Europa. Care sunt modelele Dacia din primele 10 locuri

Per ansamblu, iunie 2019 a adus cu sine o scădere a industriei auto în Europa. Mai exact, cu vreo 7,9% mai puțin decât anul trecut, în aceeași lună, fiind înmatriculate „doar” 1,49 de milioane de autoturisme.

Cel mai dramatic este segmentul diesel, care a avut un puternic declin în iunie 2019. În Peninsula Scandinavă, cel puțin, dieselul este în criză. Pentru prima dată în istoria automobilelor, cererea de mașini cu motoare diesel a fost surclasată de cererea pentru mașini electrice.

O scădere a vânzărilor este vizibilă și pe segmentul SUV. Cel mai mult au avut de „suferit” mărcile care oferă mașini de teren premium, precum Mercedes, Volvo sau Land Rover. Vin tare din urmă branduri ca Seat, Dacia și Volkswagen. Toate aceste trei companii creează competiție serioasă datorită raportului preț – calitate.

Sursa: JATO