Noi detalii despre Brexit: câți oameni au aplicat pentru rezidență în Regatul Unit

Noi detalii despre Brexit: câți oameni au aplicat pentru rezidență în Regatul Unit

La momentul de față, detaliile legate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt cât se poate de clare. Nu te-ai aștepta însă la un număr atât de mare de europeni care vor să rămână în Regatul Unit, ca rezidenți.

Peste 3,5 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene s-au grăbit să aplice pentru statutul de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Formalitățile respective au fost definite prin mecanismul de înregistrare EU Settlement Scheme (EUSS) și mai sunt la dispoziția cetățenilor europeni până pe 31 decembrie 2020. Vorbim practic de o cerere pe care trebuie să o completeze orice persoană care nu are cetățenie britanică, dar vrea să își desfășoare activitate în UK și după finele acestui an.

Deși numărul de 3,5 milioane de oameni s-ar putea să pară destul de mare la prima vedere, acesta este în concordanță cu estimările autorităților de la Londra încă din 2016. Ca referință, la momentul respectiv, alegătorii au decis cu o marjă strânsă să părăsească Uniunea Europeană, iar menținerea acelei valori sugerează că un exod anticipat de mulţi politicieni şi comentatori media nu a avut loc.

”Obiectivul de 3,5 milioane a fost atins cu mai bine de un an până la termenul limită de 30 iunie 2021, devenind cea mai mare schemă de acest tip în istoria britanică”, potrivit Ministerului de Interne.

Numărul se pare că a bucurat mai multe oficialități din guvernul Marii Britanii. ”Cetăţenii UE fac parte din structura societăţii noastre”, a declarat secretarul de stat pentru imigraţie, Kevin Foster. ”Sunt prietenii, familia şi vecinii noştri, care ne îmbogăţesc cultura şi comunitatea”, a adăugat el.

Din câte se pare, se vor mai face modificări la EU Settlement Scheme în următoarea perioadă, dar acestea vor facilita accesul la mecanismul de rezidență al cazurilor excepționale. ”Schimbările înseamnă de asemenea că membrii familiilor cetăţenilor britanici sau ai celor cu dublă cetăţenie britanică şi irlandeză din Irlanda de Nord vor putea aplica pentru statutul de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în cadrul sistemului de înregistrare EU Settlement Scheme”, a adăugat oficialul britanic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: