Legislația din România, în secolul 21: agresiunea online sau hărțuirea cibernetică, caz penal

Legislația din România, în secolul 21: agresiunea online sau hărțuirea cibernetică, caz penal
07:48 20.02.2020

Oficialii români se pare că încep să dedice timp pericolelor cu care se confruntă oamenii online. Un nou proiect de lege vrea să transforme în caz penal hărțuirea din mediul virtual și să o încadreze la violență domestică.

Dacă va trece de parlament, un nou proiect legislativ inițiat de senatorul USR Florina Presada ar putea schimba semnificativ gradul de responsabilitate derivat din manifestările online de agresiune. Ea speră ca, la final, hărțuirea cibernetică să fie trecută la infracțiuni și să ajungă tratată în Codul Penal ca fiind la fel de gravă precum violența domestică.

În privința acțiunilor care ar putea fi pedepsite penal prin noua lege, acestea sunt surprinzător de detaliate. Începe cu plantarea de aplicații spion pe un telefon pentru a-ți urmări activitatea și se încheie cu postarea online de fotografii indecente, fără acordul persoanei din respectivele imagini. Orice formă de violență care se petrece în mediul online, senatorul USR o dorește pedepsită și tratată ca un caz penal. Din acest motiv, a înaintat un proiect de lege în acest sens.

„Mă gândesc aici, de exemplu, la pornografia non-consensuală, care e un tip de violență domestică petrecută în mediul online dar care face obiectul unei propuneri legislative separate, care dorește incriminarea faptei. Eu am propus că această faptă, pornografia non-consensuală, și anume, distribuția de imagini care înfățișează o persoană în ipostaze intime, să fie fără acceptul acesteia, fără consimțământul acesteia, să fie incriminată, să devină infracțiune și inclusă în Codul Penal. Inițiativa această reglementează, iată, o formă de violență domestică în mediul online, dar care e de natură penală sau ar putea să fie de natură penală. Deci, avem nevoie de această incluziune sau includere a violenței online în definiția violenței domestice. Asta nu înseamnă, în schimb, că nu putem reglementa fapte de natură penală care să ia în calcul violență online”, a explicat senatorul USR.

Legat de pedepsele pe care ai putea să le primești dacă încalci noua lege, acestea încep de la trei luni după gratii pentru amenințări prin telefon. Ajungi la șase luni de detenție pentru urmărirea ilegală a activității online și nu mai puțin de cinci ani pentru șantaj. Dacă ai fotografii compromițătoare cu un fost partener și le postezi pe internet, riști până la doi ani de pușcărie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI