Jocurile online pe Xbox și PlayStation îți merg mai prost și nu e vina internetului tău

Jocurile online pe Xbox și PlayStation îți merg mai prost și nu e vina internetului tău
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
19:00 25.03.2020

Xbox și Playstation se alătură și ele efortului de „conservare” a internetului pe care le-au anunțat și alți giganți din zona tech.

Pentru că stăm mai mult acasă, din cauza pandemiei de coronavirus, folosit internetul mai mult decât de obicei. Deși, cel mai probabil, va rezista acestei creșteri în ceea ce privește traficul, câteva măsuri de prevenție nu strică. Pentru asta, tot mai mult companii încearcă să se asigure că serviciile lor rămân în picioare pe durata pandemiei, prin reducerea calității imaginii afișate, de exemplu.

În ceea ce privește gamingul, și aici traficul a crescut destul de mult. Microsoft și Sony au asigurat astfel gamerii că se vor putea juca în continuare pe Xbox și Playstation, prin câteva măsuri.

Pe de-o parte, Microsoft va acționa și ea în acest sens. Potrivit lui Dave McCarthy, product services corporate vice president al Xbox, compania monitorizează în mod activ lucrurile și va face ajustări temporare, după caz, pentru a se asigura că utilizatorii au parte de o experiență cât mai plăcută. Nu e 100% despre ce ajustări este vorba, însă e posibil să ia exemplul celor de la Sony.

Jim Ryan, CEO-ul Sony, spune că compania sa face ce poate pentru a menține stabilitatea internetului. A anunțat că jucătorii pe PlayStation din Europa ar putea experimenta descărcări de jocuri mai lente sau chiar întârziate.

Fanii PlayStation și Xbox nu sunt singurii care vor fi afectați

Evident, „afectat” e mult spus, pentru că măsurile sunt în beneficiul tuturor, pentru a ne asigura că nu vom rămâne de tot fără internet, pe timp de pandemie. De altel, și în România, pare că lumea va folosi mai mult tehnologia: traficul va crește, atât cel de voce, cât și cel de date. Potrivit unei analize ANCOM, ne putem aştepta la creșteri de trafic estimate de unii furnizori la peste 50% față de situațiile normale.

Prima companie care a luat o astfel de decizie este Netflix. A anunțat pe 19 martie că va reduce cu 25% viteza la care livrează conținut abonaților din Europa. Asta înseamnă că va scădea calitatea videourilor. De asemenea, YouTube a anunțat și ea ceva similar. Compania va reduce și ea calitatea streamingului pe teritoriul Uniunii Europene, în încercarea evitării suprasolicitării internetului.

Cel mai probabil, nu vom rămâne fără internet, însă măsurile de prevenție nu strică niciodată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI