iPhone 11 Pro, la jumătate de preț, vândut de fratele lui Pablo Escobar: unde e păcăleala

iPhone 11 Pro, la jumătate de preț, vândut de fratele lui Pablo Escobar: unde e păcăleala

În condiții ideale, prețul unui iPhone 11 Pro începe de la 1000 de dolari, deși în România îl găsești la peste 5000 de lei. Fratele lui Pablo Escobar își propune să ți-l ofere la jumtate de preț.

De aproximativ jumătate de an, Roberto Escobar, fratele lui Pablo Escobar, cochetează cu industria telefoanelor mobile. În loc să meargă însă în China și să pună numele Escobar pe niște terminale pe care nu le găsești în altă parte, Roberto a găsit o soluție mai simplă. Cumpără telefoane existente, pune o folie pe spate și le împachetează într-o cutie frumoasă.

Inițial a fost vorba de Samsung Galaxy Fold ”placat” cu aur. În clipul de mai jos Marques Brownlee atrage însă atenția că de fapt, respectivul Samsung avea pe spate o folie aurie destul de ușor de îndepărtat. Aceasta nu este însă neapărat o problemă. Partea tristă este că mulți dintre cei care au comandat aparatul nu l-au mai primit.

Roberto nu se dă însă bătut, iar acum vine cu o ofertă de nerefuzat la iPhone 11 Pro cu memorie internă de 256GB. Din câte se pare, dispozitivele ce vor purta sigla lui Escobar pot fi oferite pe auriu la doar 499 de dolari pentru că sunt refurbished. Asta înseamnă că sunt telefoane care au avut diverse defecte, dar au fost reparate la standarde de fabrică și pot fi considerate noi.

Cel mai probabil, învelișul auriu de pe spate va fi tot o folie, dar măcar telefonul va veni cu cablu, încărcător și căști originale. Sigla Escobar Inc este gravată pe spate, la fel ca în imaginea de mai sus și fiecare dispozitiv va fi livrate într-o cutie de lemn ”luxoasă”.

”Acesta este modul meu de a mă lupta cu Apple, vând telefoanele lor la un preț mai mic, iar ale mele sunt placate cu aur și am fete frumoase care le prezintă. Apple nu ar putea niciodată să facă asta.”, explică Roberto Escobar într-unul din clipurile sale de promovare pe canalul propriu de YouTube. Va fi interesant de văzut dacă cineva va primi în mod autentic un astfel de gadget.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI