Înșelătoriile de care să te ferești în perioada asta: cum vor atacatorii să profite

Înșelătoriile de care să te ferești în perioada asta: cum vor atacatorii să profite

Pandemia de coronavirus a dat idei noi multor hackeri sau infractori (cibernetici sau nu) care vor să profite de pe urma persoanelor naive. Și există o serie de înșelătorii de care ar trebui să afli, tocmai ca să știi de ce să te ferești.

În perioada pandemiei de coronavirus, multe persoane au fost nevoite să stea în casă, iar atenția multora a fost îndreptată spre informațiile legate de noul tip de virus. De acest lucru au profitat, însă, și escrocii.

Interpol avertizează că infractorii s-au adaptat la pandemie și vor încerca, pe cât posibil, să exploateze situația și să profite de cei naivi. Cel mai recent avertisment se referă la medicamentele contrafăcute.

Avertismenul Interpol: de ce medicamente trebuie să te ferești

Cercetătorii din toată lumea se pregătesc de dezvoltarea unui vaccin. Doar că pe fir ar putea intra și infractorii, tocmai din cauza volumul mare de cerere. Directorul Interpol, Jurgen Stock, susține că ar putea exista o creștere drastică a comerţului ilegal cu produse medicale contrafăcute, odată ce va apărea la orizont un vaccin sau un tratament anticoronavirus.

Deja au apărut pe pieţe echipamente de protecţie personală necertificate, inclusiv măşti faciale, sau produse contrafăcute destinate dezinfectării mâinilor, a explicat directorul Interpol.

„Va veni un nou mare val, un val global, imediat ce se va profila un vaccin. Răufăcătorii care operează pe plan global s-au adaptat rapid la pandemie, în sensul că „exploatează noile temeri şi preocupări ale oamenilor şi trebuie să-şi reprofileze activităţile criminale”,spune directorul Interpol.

Acesta a atras atenţia între altele asupra problemei eliminării deşeurilor spitaliceşti.

„Constatăm o creştere a tentativelor unor grupuri de crimă organizată din Asia de a pătrunde pe această piaţă.Oamenii vor căuta surse de venit noi, cu caracter ilegal”, insistă Jurgen Stock.

Metoda „Accidentul”, reinterpretată în timpul pandemiei

Cazuri de înșelătorie au avut loc deja și-n România. O femeie în vârstă de 44 de ani din Constanţa a fost sunată de un bărbat care s-a recomandat drept fratele ei şi i-a spus că a fost diagnosticat cu coronavirus, este în spital şi i-a cerut 20.000 de lei pentru a cumpăra un aparat de ventilaţie.

Ea i-a spus că nu are banii respectivi şi apoi şi-a contactat fratele, dându-şi seama că era vorba de o înşelătorie, astfel că a anunţat poliţia. E, practic, metoda „Accidentul”, reinterpretată în vremuri de pandemie. Poliția a intrat imediat pe fir.

„În urma cercetărilor a reieşit faptul că femeia a fost contactată pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat a fi fratele acesteia şi care i-a comunicat faptul că, în timp ce se afla la locul de muncă, i s-ar fi făcut rău şi ar fi ajuns la spital, fiind diagnosticat cu Covid-19. În acest context, bărbatului i s-ar fi solicitat suma de 20.000 de lei pentru a achiziţiona un aparat de ventilaţie”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliția te sfătuiește, în acest cxontext, să nu dai date personale prin intermediul convorbirilor telefonice, să nu trimiți sume de bani unor persoane apropiate, indiferent de pretextul acestora, dacă nu ești sigur că ceva s-a întâmplat şi să suni la la 112 dacă ai suspiciunea că ești victima unei înșelăciuni.

Cum te atacă hackerii

Pericole există, evident, și pe net. Hackerii profită de situația cu care ne confruntăm pentru a duce la bun sfârșit mai multe atacuri cibernetice, iar Europol încearcă să le pună piedici acestora.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, avertiza încă din 24 martie că numărul atacurilor cibernetice în Uniunea Europeană a crescut din cauza pandemiei de coronavirus.

„Ne urmăresc online și ne exploatează preocupările cu privire la coronavirus. Teama noastră devine oportunitatea lor de afaceri”, a spus von der Leyen într-un mesaj video.

Un raport întocmit de Europol arată cât de serioasă e problema în această perioadă, când a crescut, în general, rata de infracțiuni din mai multe zone. Însă situația este gravă și în ceea ce privește atacurile cibernetice: rata acestora a crescut și va continua să crească, arată raportul Europol. Criminalii cibernetici vor continua să inoveze în lansarea diverselor programe malware și pachete de ransomware tematizate în jurul pandemiei COVID-19. Aceștia și-ar putea extinde activitățile pentru a include alte tipuri de atacuri online”, arată raportul oficial.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI