Avertisment Europol: cum devii vulnerabil pe internet din cauza pandemiei

Avertisment Europol: cum devii vulnerabil pe internet din cauza pandemiei

Hackerii profită de situația cu care ne confruntăm pentru a duce la bun sfârșit mai multe atacuri cibernetice, iar Europol încearcă să le pună piedici acestora.

Criza actuală afectează mai toate aspectele din viețile oamenilor. Odată cu pandemia, a crescut și riscul ca utilizatorii să fie victimele atacurilor cibernetice. Chiar Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, ne-a avertizat în 24 martie că numărul atacurilor cibernetice în Uniunea Europeană a crescut din cauza pandemiei de coronavirus.

„Ne urmăresc online și ne exploatează preocupările cu privire la coronavirus. Teama noastră devine oportunitatea lor de afaceri”, a spus von der Leyen într-un mesaj video.

Un raport întocmit de Europol arată cât de serioasă e problema în această perioadă, când a crescut, în general, rata de infracțiuni din mai multe zone. Însă situația este gravă și în ceea ce privește atacurile cibernetice: rata acestora a crescut și va continua să crească, arată raportul Europol.

Criminalii cibernetici vor continua să inoveze în lansarea diverselor programe malware și pachete de ransomware tematizate în jurul pandemiei COVID-19. Aceștia și-ar putea extinde activitățile pentru a include alte tipuri de atacuri online”, arată raportul oficial.

De ce sunt mai mult atacuri cibernetice în perioada asta

Lista de factori care permit atacatorilor să profite de situație este una lungă. Dintre toate, cele mai importante sunt acestea două:

În primul rând, într-o astfel de situație de criză, utilizatorii au nevoie de informații. Astfel, ești mai predispus să dai click pe link-uri sau să descarci fișiere pe care nu le-ai accesa sau descărca în mod obișnuit. De altfel, potrivit studiilor, în cazul site-urilor care au în numele domeniului cuvinte precum COVID-19 sau coronavirus, probabilitatea ca acestea să fie unele malițioase este mai mare cu 50% decât site-uri cu alte domenii.

De asemenea, atacatorii profită și de restricțiile impuse de autoritățile statelor afectate de COVID-19 pentru a efectua atacuri cibernetice. Astfel, pentru că stăm mai mult acasă, petrecem, implicit, și mai mult timp pe internet și recurgem tot mai mult la soluții digitale pentru a ne întreprinde activitățile de zi cu zi, ceea ce mărește șansele să picăm în plasa hackerilor.

Nu putem știi cu exactitate ce urmăresc, de fapt, hackerii. Unul dintre motive pentru care atacă spitale sau centre de cercetare, de exemplu, ar putea fi căutarea de informații pentru remedii, teste sau vaccinuri legate de coronavirus pentru a le vinde ulterior pe piața neagră.

Cum te pot păcăli hackerii, sub pretextul pandemiei

De exemplu, una dintre modalitățile prin care hackerii încearcă să-i păcălească pe oameni o reprezintă mailuri de phishing, deghizate ca mailuri care provin din surse sigure, precum Organizația Mondială a Sănătății. De asemenea, există și o serie de aplicații care teoretic, monitorizează în timp real răspândirea virusului, însă conțin malware care permit atacatorilor să profite de utilizatori. O altă modalitate de atac sunt acele site-uri care îți arată numărul de cazuri și decese de coronavirus: multe îți infectează sistemul, pentru că sunt concepute să răspândească malware.

Avem un exemplu concret de astfel de atacuri cibernetice din Republica Cehă, unde Spitalul Universitar Brno a fost victima unui atac cibernetic. Asta a forțat spitalul să-și închidă întreaga rețea IT și să ia o serie de măsuri care au afectat pe toată lumea: au amânat intervenții chirurgicale urgente și au trimis pacienții în stare gravă către spitale din apropiere.

Europol spune că susține statele UE și luptă cu criminalitatea, mai ales în această perioadă. „Statele membre se concentrează acum, în primul rând, pe lupta cu criza din perspectiva sănătății – este important să le susținem eforturile. Criminalitatea este un factor care perturbă grav și o diversiune de la eforturile naționale și ale UE pentru a asigura sănătatea și siguranța cetățenilor. De aceea este relevantă consolidarea luptei împotriva criminalității”, a spus Catherine De Bolle, directorul executiv Europol.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI