Funcția de care aveai nevoie în Facebook Messenger e de acum pe iPhone

Funcția de care aveai nevoie în Facebook Messenger e de acum pe iPhone

Facebook a lansat în primăvară Messenger Rooms, drept concurent pentru FaceTime și Zoom. Acum, apelurile video Messenger oferă suport pentru partajarea ecranului iOS.

Funcția pe care a adăugat-o Facebook în privința partajării ecranului pentru iPhone și iPad în apelurile video face ca Messenger să fie dintr-un punct de vedere mai bun decât Face Time, care nu-ți oferă o așa opțiune. Din păcate, încă nu funcționează cu maximul de 50 de persoane pentru Rooms, dar este funcțional cu până la 16 persoane deocamdată.

Partajarea ecranului permite utilizatorilor să își share-uiască instant ecranul, unu-la-unu sau într-un apel video de grup cu până la opt persoane și până la 16 persoane în Rooms, în timp ce utilizează Messenger pe dispozitivele mobile.

„Știm că oamenii încearcă să rămână conectați mai mult decât oricând, iar partajarea ecranului este cea mai recentă caracteristică pe care o lansăm pentru a-i aduce mai aproape.”
Facebook

Cum folosești noua opțiune pentru Facebook Messenger

  • după inițierea unui apel video, glisează în sus pe panoul de control din partea de jos a ecranului
  • atinge „Share Your Screen”, apoi atinge „Start sharing”
  • atinge „Start Broadcast”
  • atinge ecranul în zona gri goală, pentru a părăsi fereastra pop-up și utilizează noua caracteristică
  • poți încheia partajarea ecranului apăsând „STOP”, în colțul din dreapta sus al aplicației Messenger. Sau închisi complet apelul video

Facebook susține că partajarea ecranului cu apelurile Messenger Rooms de 50 de persoane va funcționa curând. Va exista și opțiunea pentru creatorul unui apel să controleze cine le poate partaja ecranul. „Cu aceste noi caracteristici, creatorii de camere vor putea să stabilească dacă să limiteze capacitatea de a partaja ecranul pentru ei înșiși sau să pună funcția la dispoziția tuturor participanților când creează o cameră de discuție și în timpul apelului”, adaugă Facebook.

Funcția de share a ecranului cu Facebook Messenger Rooms este disponibilă la nivel global.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI