Firea a anunțat 500 de medici disponibili: cum pot bucureștenii să ia legătura cu ei

Firea a anunțat 500 de medici disponibili: cum pot bucureștenii să ia legătura cu ei

Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, a dat mai multe detalii despre cum bucureștenii pot avea acces la un medic în această perioadă. În prezent, proiectul are aproape 500 de medici disponibil. Și aproapre 750 de oameni au beneficiat de acest serviciu.

Platforma pe care Firea o promovează pe Facebook pe 4 aprilie e disponibilă online și permite, gratuit, acces celor care au nevoie la medici. Programul pilot a fost derulat pentru spitalul Colentina și acum a fost extins la 18 spitale ale Primăriei București.

În două săptămâni de la lansare, 749 de pacienți au solicitat consultații online prin intermediul acestei platforme. Firea sustine că acest un serviciu online gratuit de evaluare medicală la distanță reunește aproape 500 de medici din peste 30 de specializări angajați în spitalele Primăriei București.

Cele mai căutate specializări sunt Pneumologia – 184 de consultații, Medicina internă – 149, Psihiatria – 99, Gastroenterologia – 43 și Dermatologia – 39.

Platforma poate fi accesată și de pe telefon

Firea susține că platforma poate fi utilizată și de pe telefon, Android sau iOS, iar răspunsul e primit în 12 până la 24 de ore.

Ca să folosești platforma, pașii sunt destul de simpli: accesezi, introduci o scurtă descriere a problemelor de sănătate pe care le ai și atașezi, dacă este cazul, documentele medicale relevante (rezultate analize, recomandări de la specialiști, istoric medical, bilete de ieșire din spital). Selectezi spitalul, specialitatea și medicul. Apoi, introduci datele personale, dar și cele de contact

Sunt disponibile statistici în timp real despre cazurile noi, cele închise sau cele aflate în lucru, dar și despre specializările accesate de către pacienți, sau despre medicii care au cazuri în lucru pe platformă. Solicitanții de consultații primesc suport tehnic și îndrumare privins înscrierea online.

Medicii, la rândul lor, pot transmite pacienților orice fel de documente medicale pe timpul stării de urgență, cum ar fi rețete, concedii medicale sau referate pentru comisiile de expertiză. Și medicii beneficiază de suport tehnic online si telefonic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: