Facebook Messenger devine mai sigur, peste noapte: cum te asiguri că nu-ți vede nimeni conversațiile

Facebook Messenger devine mai sigur, peste noapte: cum te asiguri că nu-ți vede nimeni conversațiile
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
10:30 15.06.2020

La aproximativ un an după ce s-a sporit semnificativ securitatea WhatsApp, Facebook Messenger se bucură de o actualizare similară, pentru a te ajuta să dormi mai liniștit noaptea.

Facebook Messenger, împreună cu WhatsApp, reprezintă mijlocul principal de comunicații pentru un procent semnificativ din populație. Multe conversații sensibile se desfășoară pe aceste platforme și multe fișiere confidențiale sunt transferate. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză efortul celor de la Facebook de a spori securitatea aplicațiilor de chat din portofoliu.

Printr-o nouă actualizare aflată în beta, Facebook testează sporirea securității la intrarea în Messenger. Disponibilă momentan doar pe iPhone, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos, acestea facilitează autentificarea cu Face ID sau Touch ID la fiecare intrare în aplicație. În cel mai rău caz, îți poți folosi codul de la telefon și atunci când încerci să intri în Messenger, deși aceasta din urmă nu este cea mai rapidă soluție.

facebook messengerPractic, securitatea din Messenger va fi direct corelată cu securitatea dispozitivului. Astfel, dacă cineva îți ia telefonul când l-ai lăsat deblocat pe masă, nu-ți mai poate accesa conversațiile din Messenger, decât prin trecerea peste aceleași măsuri de securitate ca cele pe care le ai la deblocarea dispozitivului.

La fel ca în WhatsApp, autentificarea cu Face ID sau Touch ID în Messenger poate fi activată automat după o perioadă de timp limitată sau instant. După cum se poate vedea mai sus, poți alege între momentul în care ai ieșit din Messenger (After I leave Messenger), după un minut, 15 minute sau o oră.

Funcția de securitate sporită este disponibilă momentan doar pentru un număr limitat de utilizatori de Messenger pe iOS. În funcție de feedback-ul primit de la utilizatori, disponibilitatea acestor opțiuni se va extinde și, după o perioadă, posesorii de Android vor avea acces la aceleași opțiuni precum utilizatorii de iPhone.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI