Europa este cel mai probabil loc în care vom găsi viață extraterestră

Europa este cel mai probabil loc în care vom găsi viață extraterestră

Nimeni nu știe cu exactitate unde am putea găsi viață extraterestră în Univers, însă cele mai mari șanse le-ar avea Europa, luna lui Jupiter.

Potrivit unor noi modele realizate de o echipă de cercetători NASA, oceanele de sub suprafața acestia ar fi ideale pentru a putea susține viața. Aceștia au calculat, de asemenea, că procese precum descompunerea radioactivă sau forțele de maree ar fi putut genera suficientă căldură pentru a permite existența apei în formă lichidă pe suprafața lunii, unde temperaturile de suprafață sunt extrem de scăzute. Acestea nu depășesc niciodată aproximativ -140 de grade Celsius.

Oamenii de știință nu știu cu exactitate ce formă ar putea lua viața extraterestră, dacă vom ajunge să o găsim. Totuși, astfel de suprafețe precum Europa, luna lui Jupiter, sau Enceladus, luna lui Saturn, ar putea fi unele dintre locurile în care vom putea descoperi astfel de forme de viață. Sub straturile groase de gheață, oamenii de știință se așteaptă să existe oceane lichide. Asta pentru că au fost detectați vapori de apă care au ieșit din ambele.

Europa ar putea susține viața

Pentru a stabili dacă această lună îndepărtată are condiții favorabile vieții, NASA se pregătește să realizeze primul studiu dedicat și detaliat al lumii oceanice dincolo de Pământ. În 2024, NASA va lansa o misiune pe luna planetei Jupiter pentru a explora dacă aceasta este, într-adevăr, locuibilă. Nava spațială nu va fi trimisă pentru a găsi viața extraterestră în sine, ci va încerca în schimb să răspundă la întrebări specifice despre oceanul, stratul de gheață, compoziția și geologia Europei.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că Europa ar putea găzdui un ocean uriaș sărat, cu o cantitate de apă mai mare decât toate oceanele de pe Pământ la un loc. De asemenea, oceanul de pe luna lui Jupiter ar fi extrem de asemănător cu apa pe care o avem pe planeta noastră, un indiciu care ne-ar arăta că poate susține, într-adevăr, viața.

„Într-adevăr, s-a crezut că acest ocean ar putea fi mai degrabă sulfuric, dar simulările noastre, însoțite de datele de la Telescopul Spațial Hubble, care arată clorură pe suprafața Europei, sugerează că apa devine foarte bogată în cloruri”, a spus Mohit Melwani Daswani, cercetător NASA. „Cu alte cuvinte, compoziția sa a devenit mai mult ca oceanele de pe Pământ. Credem că acest ocean ar putea fi destul de locuibil pentru a putea susține viața”, a mai adăugat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: