Este oficial! Guvernul este obligat să dea bani dublu de la stat! Cine îi primește? Vor fi milioane de beneficiari

Este oficial! Guvernul este obligat să dea bani dublu de la stat! Cine îi primește? Vor fi milioane de beneficiari

Parlamentarii nu uită că e, totuși, an electoral și vin cu măsuri în care se dau bani fără să se țină cont de impactul bugetar. Guvernul e obligat să dea bani dublu de la stat pentru milioane de beneficiari.

Camera Deputaților a votat, în calitate de for decizionat, dublarea alocațiilor pentru copii. De fapt, parlamentarii au refuzat să proroge termenul la 1 august 2020, așa cum prevedea OUG 2 adoptată de Guvern. Astfel, mingea e acum la președintele Iohannis, care poate alege să promulge legea sau să o întoarcă la Parlament.

Au votat „pentru” respingerea OUG 209 deputaţi, 3 au votat „împotrivă”, iar 98 s-au abţinut.

Cât vor primi copiii

Potrivit proiectului, alocațiile vor fi în cuantum de:

  • a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
  • c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Beneficiari sunt aproape 3,66 de milioane de copii, așa cum arată datele din luna aprilie, centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. În total, alocaţiile plătite copiilor în aprilie au costat peste 632 de milioane de lei, potrivit datelor ANPIS. Asta înseamnă că, dacă legea e promulgată, impactul va fi dublu.

De la votul din Parlament n-au lipsit tensiunile.

„Deşi era prost făcut, se cerea ca banii să fie luaţi din excedentul de la pensii, care la vremea respectivă nu exista, am considerat că este oportun ca în Parlament să modificăm acel amendament, dar să lăsăm alocaţiile copiilor crescute. Nu ne-am plâns că nu avem bani, am găsit imediat resursele bugetare. Anul acesta este aceeaşi situaţie. De data aceasta vine Opoziţia cu o lege care prevede dublarea alocaţiilor. Nu am venit ca dumneavoastră cu un amendament care nu putea fi aplicat, ci o să vă dăm sursa de finanţare, de unde puteţi lua aceşti bani ca alocaţiile copiilor să fie dublate. Nu este nevoie de 7-8 miliarde până la finalul anului, cum s-a tot discutat, este nevoie de 3,2 miliarde. Puteţi lua aceşti bani prin relocare de la capitolul Bunuri şi servicii”, a spus deputata PSD Lia OlguțaVasilescu.

La rândul său, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a menţionat că pensiile şi alocaţiile vor fi majorate de liberali.

„PNL va majora alocaţiile.(…) Aţi prezentat nişte cifre, Ministerul de Finanţe vorbeşte de un impact financiar de 6,7 miliarde de lei. (…) O să vedem la şase luni rezultatele economice şi ştim deja factura neplătită de PSD pentru România, va trebui să vedem şi care sunt efectele pandemiei asupra celui de-al doilea trimestru, pentru că în primul trimestru am avut o soluţie foarte bună şi am terminat cu creştere economică. (…)”, a încheiat Roman.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI