Decizie pentru Digi | RCS-RDS: decizia instanței nemulțumește abonații

Decizie pentru Digi | RCS-RDS: decizia instanței nemulțumește abonații

Digi | RCS-RDS e unul dintre marii operatori telecom de la noi din țară. Și-a permis, din această poziție, să vină cu câteva decizii. Unele dintre ele au ajuns și-n instanță.

Digi | RCS-RDS e un operator telecom cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro în 2019. Din această poziție pe care o ocupă pe piață, și-a permis să facă niște mutări, iar multe dintre ele n-au fost pe placul abonaților. Una dintre ele se referă la majorarea tarifelor.

Din martie 2019, operatorul a venit prețuri mai mari la abonamente lunare pentru unele servicii. Iar această decizie a atras și o amendă din partea ANPC, dar și un ordin împotriva companiei. Totul s-a tranșat în instanță.

Iar Digi | RCS-RDS a avut câștig de cauză.

Ce proces a câștigat Digi | RCS-RDS

Digi | RCS-RDS a reușit să obțină în instanță anularea unui ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor din luna iunie a anului trecut. E vorba de decizia ANPC, prin care a fost blocată decizia unilaterală a companiei de majorare a tarifelor lunare la anumite servicii Digi.

Se întâmpla în martie anul trecut și, de atunci, au urmat și alte majorări de tarife. La acea vreme, însă, operatorul a primit și o amendă de 70.000 lei, sancțiune contestată într-un litigiu pe care operatorul telecom l-a câștigat la prima instanță.

Digi a susținut, în instanță, că prețurile practicate anterior majorării din martie 2019 ar reprezenta o pierdere de venituri de 70,3 milioane de lei în acest an, respectiv o pierdere de 5,85 milioane lei lunar, potrivit datelor Profit.ro. „Or, majorarea tarifelor a fost impusă de motive economice importante și este necesară pentru a se mai echilibra veniturile subscrisei cu cheltuielile semnificative angajate în ultimii ani”, se arată într-un document.

Deocamdată, operatorul telecom a câștigat, în ultima instanță, doar anulara acelui ordin, iar litigiul legat de amendă încă se judecă.

Și Vodafone s-a adresat instanței într-o speță similară, o speță pe care, de altfel, Digi a menționat-o în pledoaria din fața judecătorilor. Vodafone România a cerut, într-un dosar separat, și anularea unui ordin al ANPC care a blocat majorarea abonamentelor companiei cu 1 euro începând cu luna mai 2019. Un alt argument invocat de Digi | RCS-RDS a fost faptul că ANPC nu are competența legală de a obliga operatorii telecom să micșoreze prețurile practicate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI