Cine s-a înghesuit la banii acordații de stat în pandemie: suma se ridică la 2.000 de euro 

Cine s-a înghesuit la banii acordații de stat în pandemie: suma se ridică la 2.000 de euro 

Statul a promis că va veni cu măsuri de sprijin pentru cei care riscă să pună lacătul pe ușă din cauza pandemiei. Câteva regiuni sunt fruntașe la numărul de solicitări trimise pentru banii acordați de stat.

Statul a promis că ajută firmele mici și nu numai să treacă cu bine peste pandemie. A promis microgranturi în valoare de 2.000 de euro fiecare pentru microîntreprinderi, PFA, ONG și cabinete medicale individuale, .

E vorba de o schemă de ajutoare de stat în valoare totală de 1 miliard de euro.

Cine s-a înghesuit la suma de 2.000 de euro acordată de stat în pandemie

Solicitările au curs la Guvern, dar câteva regiuni se remarcă. Potrivit Ministerului Economiei, Clujul și Bucureștiul sunt fruntașe. Datele au fost analizate pentru perioada 12-21 octombrie 2020.

Din bugetul total de 100 de milioane de euro, cel puțin  41,5 de milioane de euro rămân neaccesați în urma acestei sesiuni, din Măsura 1 de ajutor de stat.

Topul solicitărilor pentru microgranturile de 2.000 de euro:

  1. Bucureşti (5.546),
  2. județul Cluj (2.917),
  3. Braşov (1.259),
  4. Timiş (1.222),
  5. Iaşi (1.121).

Majoritatea solicitărilor înregistrate au fost din partea operatorilor economici cu zero angajaţi (24.483). Reamintim că numai microîntreprinderile au avut condiția de a nu fi avut angajați pe anul 2019. Persoanele fizice autorizate şi organizațiile neguvernamentale au transmis un număr de 10.224 de cereri.

Un număr de 662 de cereri au fost primite din partea PFA/CMI (care au desfăşurat activităţi COVID).

Ca să obțină acești bani, antreprenorii trebuie să depună mai multe documente până la data de 30 0ctombrie:

  • • Documentele de înregistrare – act constitutiv, certificat Registrul comerțului;
  • • Documentația financiară aferentă anului 2019 însoțită de ultima balanță de verificare;
  • • Documentația tehnică, respectiv plan de afaceri în format simplificat;
  • • Declarație pe propria răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleași obiective și nu există decizii anterioare de recuperare a ajutorului de stat;
  • • Declarație pe propria răspundere că beneficiarul nu este rezident fiscal într-o jurisdicție neagreată/necooperantă de pe lista UE.

Guvernul afirmă că încheierea contractelor de finanțare se va realiza până în data de 31 decembrie 2020.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI