Cine este Ignaz Semmelweis, celebrat astăzi de Google: de ce este asociat cu spălatul pe mâini

Cine este Ignaz Semmelweis, celebrat astăzi de Google: de ce este asociat cu spălatul pe mâini

Dacă trăiești cu impresia că oamenii au avut decența de a se spăla pe mâini dintotdeauna, te înșeli amarnic. Ignaz Semmelweis este responsabil de inițerea acestei practici.

La fiecare câteva zile, Google înlocuiește sigla companiei de pe principalul motor de căutare al planetei cu un doodle, o referință mai multe sau mai puțin evidentă către o personalitate sau eveniment. Gestul gigantului din Mountain View are un rol informativ foarte util, oamenii ajungând să descopere oameni importanți din trecut despre care, altfel, nu ar fi auzit niciodată. Aceasta este și cazul lui Ignaz Semmelweis.

Ilustrat printr-un desen în imaginea de mai sus, acesta a fost un medic maghiar din secolul XIX. S-a născut pe 1 iulie 1818 în Buda, pe vremea când Budapeste era împărțită în două și făcea parte din imperiul Austro-Ungar. A încetat din viață pe 13 august 1865, la doar 47 de ani în Oberdöbling, Austria.

Dincolo de abilitățile sale de medic, botanist și profesor universitar, Ignaz Semmelweis a fost inițiatorul spălatului pe mâini, după ce a observat beneficii semnificative derivate din această practică. Specializarea sa în medicină era de obstretică-ginecologie. Prin experimentele sale, a ajuns să fie supranumit salvatorul mamelor.

Ignaz Semmelweis, celebrat astăzi de Google, a ajuns la concluzia că prin intermediul unor simple măsuri de igienă în clinicile de obstretică-ginecologie, poate fi redus drastic riscul de apariție a febrei puerperale. Măsura simplă la care făcea referire medicul maghiar din secolul 19 este spălatul pe mâini. El a definit regulamentul care a ajuns să fie adoptat în majoritatea clinicilor de obstretică din Imperiu și, ulterior, din lume. În 1847, a introdus standardul de dezinfectare a mâinilor ca obligativitate pentru toți cei care lucrează în sănătate.

Profesorul universitar a scris mai multe cărți importante pentru domeniul ginecologiei pe parcursul vieții, printre care Etiologia febrei puerperale publicată în 1858 și Die Aetiologie, der Begriff und die Prophylaxis des Kindbettfiebers publicată în 1861.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI