23 iul. 2020 | 13:00

Cel mai rapid telefon din 2020 nu e produs de Apple sau Samsung

ACTUALITATE
Cel mai rapid telefon din 2020 nu e produs de Apple sau Samsung

În competiția pentru cel mai rapid smartphone al momentului, sunt șanse mici ca titlul să ajungă la unui dintre cei mai populari producători de mobile. ”Vârfurile” sunt dedicate gamingului.

După lungi speculații pe marginea noului gadget, Lenovo a lansat în mod oficial primul său smartphone de gaming. Acesta este inclus în linia de produse Legion, aceeași care conține laptopurile dedicate plăcutei activități.

Telefonul este intitulat Lenovo Legion Duel sau Legion Pro în China. Acesta are cel mai modern hardware ascuns în spatele unui panou cu o rată de reîmprospătare de 144 Hz. Terminalul ascunde la interior un Snapdragon 865+, 16GB RAM LPDDR5 și 512GB UFS 3.1 și se diferențiază de alte gadgeturi de gaming prin camera laterală care te ajută să faci streaming cu comentariu în timp real în timp ce îți ții terminalul pe landscape.

Legion Duel concurează pe acest segment de piață cu Asus ROG, Nubia Red Magic și Black Shark. Primul smartphone de gaming de la Lenovo are un ecran de AMOLED de 6,65 inci cu margini infime pe toate părțile, două difuzoare, un senzor de amprentă ascuns în ecran și o sensibilitate de 240Hz, când vine vorba de procesare atingerilor.

Camera de 20 de megapixeli de pe laterală este perfectă și pentru selfie-uri de calitate bună, nu doar pentru streaming. Patru microfoane te vor asigura că interlocutorul te aude perfect.

În ceea ce privește jocurile care pot profita de dotările aparatului, cei de la Lenovo au spus că peste 130 de jocuri sunt optimizate deja pentru panoul cu 144Hz, dar și pentru două triggere sensibile la presiune, ascunse în marginea superioară a telefonului. Pentru răcire, Lenovo Dual folosește un sistem avansat de heat pipe-uri pentru ca întreruperea sesiunilor de joacă să nu devină o necesitate.

Partea de captură este asigurată de un senzor principal de 64Mp și un al doilea ultra wide de 16 megapixeli. Acumulatorul este de 5000 mAh, din două celule separate de 2500 mAh. Datorită unui sistem de încărcare de 90W, ajunge la 100% în doar 30 de minute. Pentru a atinge acea performanță, trebuie să conectezi două cabluri USB C la telefon, pentru a încărca ambele baterii simultan.

Nu lipsește conectivitatea Wi-Fi 6 și 5G. Poate fi cumpărat în două variante de culoare, albastru și roșu, iar în magazine va ajunge începând cu 5 august. Prețul de start pentru varianta cu 8GB RAM și 128GB de spațiu este de 500 de dolari. Acesta ajunge la 850 de dolari pentru modelul cu 16GB RAM și 512GB de memorie internă.

Lenovo Legion Duel 2

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele