Cel mai bun joc de PlayStation, serial pe HBO: ce se întâmplă cu The Last of Us

Cel mai bun joc de PlayStation, serial pe HBO: ce se întâmplă cu The Last of Us

Naughty Dog trece printr-o perioadă foarte bună cu ecranizările sale. După ce au început filmările la Uncharted, acum avem confirmarea unui serial The Last of Us.

Chiar dacă suntem în pandemie, marile studiouri continuă să aibă proiecte ambițioase și să găsească soluții cât mai eficiente pentru a continua filmările la filme și seriale care au intrat în standby. Cea mai nouă veste bună vizează fanii The Last of Us.

Jocul creat de Naughty Dog în exclusivitate pentru consolele PlayStation se va bucura de o serializare pe HBO. The Last of Us s-a lansat inițial pe PlayStation 3, urmând ca o versiune Remastered să ajungă ulterior pe PlayStation 4. În 2020, ca un mesaj de adio pentru îndrăgita consolă, același studio a lansat The Last of Us 2, unul dintre cele mai bune jocuri create vreodată pentru PS4.

Primele detalii despre serialul HBO cu același nume au ajuns online în luna martie a acestui an. La momentul respectiv, era vorba doar de semnarea unui contract între Naughty Dog și HBO, fără să fie foarte clare detaliile parteneriatului.

În ceea ce privește partea de producție a noului show, scenariul și poziția de director creativ vor fi ocupate de Neil Druckmann. El a creat și The Last of Us pentru console. Pentru că avea nevoie de un om ancorat în conținut TV de calitate, poziția de producător va fi ocupată de Craig Mazin, cunoscut publicului larg după ce a creat Chernobyl. Sony PlayStation Production vor produce viitorul serial.

Aventurile care vor ajunge pe ecran vor fi desprinse din ceea ce s-a întâmplat în primul joc din serie. Dacă nu te-ai jucat The Last of Us, în mare parte, este o poveste cu zombi – ”The Infected”, într-un viitor apocaliptic în care cea mai mare parte a populației nu mai trăiește.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI