Ce înseamnă testarea bucureștenilor: primăria condusă de Firea abia a cumpărat 5.400 de teste rapide

Ce înseamnă testarea bucureștenilor: primăria condusă de Firea abia a cumpărat 5.400 de teste rapide

Gabriela Firea a anunțat că se va ocupa de testarea de tip screening a bucureștenilor pentru noul virus și se află acum în plin proces de procurare de teste.

Primăria Municipiului București a anunțat că a cumpărat deja câteva mii de teste, în cadrul protocolului încheiat cu Institutul „Matei Balş” și cele șase primării de sector. Vorbim acum despre achiziționarea a 8.400 de teste pentru antigen SARS-CoV-2, dar și despre 5.400 de teste rapide COVID-19. Gabriela Firea anunța în luna martie că, în București, vor fi testate peste 10.000 de persoane.

Fiecare dintre cele șase primării ale sectoarelor vor achiziționa în plus alte câte o mie de teste. De asemenea, acestea vor fi și instituțile care vor asigura echipamentele necesare echipelor medicale care vor efectua testele.

„PMB, ASSMB şi primăriile celor 6 sectoare ale Capitalei şi-au asumat rolul de a asigura un sprijin logistic acţiunii de testare, în timp ce aspectele de ordin ştiinţific sunt gestionate de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, spun reprezentanţii Primăriei despre testarea de tip screening a bucureștenilor.

Cum se va desfășura testarea de tip screening a bucureștenilor

„Prin achiziţiile pe care le-am făcut în ultima săptămână a crescut puterea de testare de la 100 la peste 800 de teste pe zi. În paralel cu această testare Real Time PCR care nu va fi încetinită, ci, dimpotrivă, va fi accelerată, în plus sunt aceste teste rapide pe care le-a achiziţionat Institutul Matei Balş şi sub îndrumarea lor vom face şi noi astfel de achiziţii […] [testele] sunt validate de echipa profesorului Cercel, se pot obţine informaţii cu privire la posibila infectare a persoanei care este testată”, a anunțat primarul Gabriela Firea.

Ideea de-a testa toți oamenii din București prin testarea de tip screening a pornit de la fostul ministru al Sănătății. Unele autorități s-au declarat împotrivă și totuși proiectul a mers mai departe.

Gabriela Firea a anunțat că vor fi testate peste 10.000 de persoane, inclusiv persoane care locuiesc în Capitală, dar care nu au aici domiciliul stabil. Eșantionul va fi ales pe baza unor studii realizate împreună cu Institutul Național de Statistică.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: news.ro